Dorit de PSG și Bayern Munchen, Xavi Simons a ales! Clubul la care intenționează să evolueze în sezonul următor
Xavi Simons (21 de ani) este una dintre marile vedete ale pieței transferurilor de vară.
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 21 de ani a atras atenția mai multor cluburi importante, cel mai recent fiind Bayern Munchen, care este dispusă să ofere o sumă considerabilă pentru a-l achiziționa.
Bild, citat de presa din Franța, anunță că Bayern Munchen dorește cu ardoare să îl transfere pe jucător, fiind dispuși să plătească 100 de milioane pentru serviciile olandezului.
Totuși, Xavi Simons, care a fost împrumutat la RB Leipzig de la PSG în sezonul trecut, și-ar dori să continue la aceeași formație și în stagiunea viitoare, fiind convins că are șanse mult mai mari să joace constant.
"Încercăm să ne asigurăm că va rămâne cu noi și după vara anului 2024. Xavi a avut un start foarte bun și încercăm să-l legăm emoțional de RB Leipzig", spunea Max Eberl, directorul clubului, în toamna lui 2023.
La primul meci jucat ca titular în UEFA Champions League, în septembrie 2023, împotriva celor de la Young Boys Berna, Xavi Simons a fost desemnat MVP-ul confruntării, fiind artizanul mai multor faze periculoase pentru RB Leipzig.
Xavi Simons, un sezon de poveste la RB Leipzig
Alături de gruparea de pe "Red Bull Arena", olandezul și-a trecut în cont:
- 42 de meciuri jucate
- Nouă goluri marcate
- 15 pase decisive livrate
- 3,378 minute jucate
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News