E gata! Marco Reus are o nouă echipă
Marco Reus (35 de ani) va semna cu noua sa echipă după plecarea de la Borussia Dortmund.
Germanul Marco Reus, fostul căpitan al echipei Borussia Dortmund, îşi va continua cariera la clubul Los Angeles Galaxy din Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), anunţă postul de televiziune ESPN, citat de agenţia DPA.
Născut la Dortmund în urmă cu 35 de ani, Reus s-a despărţit de Borussia în această vară, după 12 sezoane petrecute pe Westfalenstadion.
Marco Reus va semna cu LA Galaxy
Marco Reus a cucerit de două ori ori Cupa Germaniei alături de Borussia Dortmund şi a disputat două finale în Liga Campionilor, ultima dintre ele în sezonul trecut. El a marcat 171 de goluri în 426 de meciuri disputate în toate competiţiile pentru clubul german.
Mijlocaşul ofensiv a îmbrăcat de 48 de ori tricoul primei reprezentative a Germaniei, pentru care a înscris de 15 ori.
Un anunţ oficial privind transferul lui Marco Reus la Los Angeles Galaxy este aşteptat în cursul zilei de joi, scrie Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News