Se cauta un manager la Bayern! Oliver Kahn sau Mehmet Scholl, in locul lui Uli Hoeness!
In 2010 Beckenbauer se va retrage din conducerea lui Bayern, iar locul sau va fi luat de Uli Hoeness, asa ca sefii lui Bayern au nevoie de un nou manager. Varianta Oliver Bierhoff a cazut din start, actualul manager al nationalei nu este nici pe gustul tuturor membrilor CA, dar nici lui Klinsmann nu-i convine sa-l aiba iarasi sef pe un om, cu care a fost in relatii reci ca jucator. Supercampionii au negociat si cu Klaus Allofs, insa actualul manager al lui Werder tatoneaza prea mult.
Solutia este una singura: un fost jucator, care a fost trup si suflet pentru Bayern: Oliver Kahn, Mehmet Scholl sau Jens Jeremies, dupa modelul actualilor sefi: Beckenbauer, Rummenigge si Hoeness. Actualul manager a facut-o pe modestul cu privire la urmasul sau: "Vrem ca Bayern sa aiba si pe viitor la fel de mult succes cum a avut sub comanda lui Beckenbauer, Rummenigge si a mea, cu mica mea contributie".
Hoeness este manager la Bayern din 1979, cand avea 27 de ani. De atunci a cucerit cu Bayern 16 titluri de campion al Germaniei, 9 cupe, Liga Campionilor, Cupa UEFA, Cupa Intercontinentala. Tot el este creatorul Allianz Arena, un proiect care a costat 350 de milioane de euro.
Ca jucator, Hoeness a fost campion mondial si european cu nationala Germaniei, iar cu Bayern a cucerit 3 titluri, o cupa, de 3 ori consecutiv(!!!) Cupa Campionilor si Cupa Intercontinentala.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News