Noua vedetă a lui Bayern Munchen are doar 18 ani și este considerat "Noul Karim Benzema"!
Puștiul Mathys Tel este considerat următoarea mare vedetă a lui Bayern Munchen, echipa care i-a transformat în ultimii ani în staruri internaționale pe Alphonso Davies (22 de ani / Canada) și Jamal Musiala (20 de ani / Germania).
Tel, asemănat cu Benzema și Mbappe
În actualul sezon, francezul are deja șapte prezențe și patru goluri pentru "Die Roten" în toate competițiile și este considerat de jurnaliștii sportivi din Germania ca următorul mare atacant central al echipei, post pe care campioana en-titre din Bundesliga îi mai mare pe Harry Kane (30 de ani) și Eric Maxim Choupo-Moting (34 de ani).
El este considerat un continuator în tricoul Franței al lui Karim Benzema și Kylian Mbappe, așteptându-se ca selecționerul Didier Deschamps să-i ofere în curând ocazia debutului pentru "Les Bleus", unde sunt oameni de bază colegii Dayot Upamecano și Kingsley Coman.
Bayern Munchen ocupă locul al treilea în Bundesliga, cu 13 puncte acumulate după cinci etape jucate, aflându-se în urma celor de al Bayer Leverkusen (16 puncte, 6 meciuri) și Borussia Dortmund (14 puncte, 6 meciuri).
A fost cumpărat cu 20 de milioane de euro de Bayern, la 17 ani
Mathys Henri Tel (18 ani / 183 cm) este născut în Sarcelles, o suburbie a Parisului, din părinți originari din Guadelupa și s-a format la juniorii cluburilor JS Villiers-le-Bel, Paris FC, AS Jeunesse Aubervilliers, Montrouge FC 92 și Rennes.
La seniori a fost legitimat la Rennes B (2021), Rennes (2021-2022) și Bayern Munchen (2022-prezent). Este internațional francez U19, poate juca ca atacant central sau extremă în ambele flancuri și este cotat la 20 de milioane de euro, aceeași sumă cu care a fost achiziționat de bavarezi, în vara anului trecut.
Foto - Getty Images
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News