Robert Lewandowski răspândește confuzie în privința viitorului său. Ce a declarat starul lui Bayern Munchen
Bayern Munchen ar putea rămâne fără cel mai bun jucător.
Atacantul polonez Robert Lewandowski ar putea pleca de la Bayern Munchen. Adus în 2014, liber de contract, de la Borussia Dortmund, Lewandowski mai are contract cu bavarezii până în 2023, dar mai multe echipe importante speră să ăună mâna pe semnătura lui.
Real Madrid și Manchester City sunt principalele echipe care vor să îl transfere pe Lewandowski. Polonezul a fost întrebat despre viitorul său, însă a refuzat să vorbească.
„Sunt deschis la orice. Dar nu vreau să vorbesc, acum, despre acest subiect. Este important pentru mine să mă pot concentra pe jocul meu, pe ceea ce se poate întâmpla în următorul meci al lui Bayern.
Tot ceea ce ține de contracte este o problemă secundară”, a spus polonezul pentru varianta germană a Sky Sport.
Totuși, plecarea lui Robert Lewandowski de la Bayern Munchen pare plauzibil atunci când ne gândim că acesta este impresariat de Pini Zahavi, cel ce l-a transferat pe David Alaba la Real Madrid.
Însă, directorului executiv al clubului german, Hasan Salihamidzic, este gata să facă tot ce poate pentru a-l păstra pe Lewandowski pe Allianz Arena: „Bayern Munchen vrea să-l păstreze pe Robert Lewandowski cu orice preț”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News