GALERIE FOTO Cine sunt sportivii români care l-au marcat pe legendarul Kasparov

Cine sunt sportivii români care l-au marcat pe legendarul Kasparov Gimnastica

Marele maestru şi multiplu campion mondial Garry Kasparov a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti cu ocazia deschiderii turneului Superbet Chess Classic Romania 2023, că primele două amintiri legate de sportul românesc sunt performanţa Nadiei Comăneci de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 şi parcursul echipei naţionale de fotbal a României la Cupa Mondială din SUA 1994.

Kasparov, impresionat de Nadia Comăneci și Generația de Aur din fotbal

"Prima amintire legată de sportul din România o am din 1976. Îmi amintesc clar performanţa Nadiei Comăneci de atunci de la Jocurile Olimpice de la Montreal. Iar apoi ţin minte parcursul extraordinar al echipei naţionale de fotbal a României de la Cupa Mondială din 1994. Atunci România nu a fost atât de norocoasă, dar a fost aproape de a ajunge şi mai sus. Acestea sunt primele două amintiri puternice care îmi revin în minte legat de sportul românesc", a spus fostul campion mondial la şah.

  • Nadia 4

Referitor la ediţia 2023 a Superbet Chess Classic Romania, Kasparov a menţionat că îşi doreşte să fie mai puternică decât precedenta.

"Mă aştept ca fiecare ediţie a turneului de la Bucureşti să fie mai puternică decât precedenta şi îmi doresc ca aceşti jucători să se ridice la nivelul organizării competiţiei. Este minunat că avem cei mai buni jucători în Grand Chess Tour, iar aici, la Bucureşti chiar pe Ding Liren şi Ian Nepomniaşci care şi-au disputat recent titlul mondial", a menţionat Kasparov.

Multiplul campion mondial Garry Kasparov a deschis, vineri, la Bucureşti turneul Superbet Chess Classic Romania 2023 (6-15 mai), din cadrul Grand Chess Tour, competiţie care reuneşte cei mai buni şahişti ai momentului. Acesta şi Teodora, o fetiţă de 12 ani care a început să practice şahul cu câteva luni în urmă, au efectuat prima mutare simbolică a competiţiei la ceremonia de deschidere care a avut loc la Grand Hotel Bucharest.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!