Discurs cutremurator in SUA: "Lipita de TV, ma uitam la fata asta, Nadia, dintr-o tara de care nu mai auzisem"

Discurs cutremurator in SUA: Lipita de TV, ma uitam la fata asta, Nadia, dintr-o tara de care nu mai auzisem Gimnastica

10-le perfect al Nadiei ramane in continuare unul dintre momentele de aur ale sportului.

Mary Lou Retton, prima campiona olimpica la individual compus din istoria gimnasticii americane, in 1984, a tinut un discurs la Indiana State University, in care a vorbit despre inspiratia carierei ei, Nadia Comaneci, despre omul care a ajutat-o sa-si indeplineasca visul, antrenorul Bela Karolyi si despre confruntarea cu marea ei rivala de la JO de la Los Angeles, Ecaterina Szabo.

  • Discurs Cutremurator In Sua Lipita De Tv Ma Uitam La Fata Asta Nadia Dintr O Tara De Care Nu Mai Auzisem

"Aceasta cariera olimpica a inceput pentru mine in vara anului 1976. Eram lipita de televizor si ma uitam la aceasta fata cu numele Nadia, dintr-o tara de care nu mai auzisem, numita Romania, iar ea facea niste lucruri uimitoare cu corpul ei. Eram un copil care facea roata prin casa, tumbe prin curte si sarea pe patul mamei. Atunci mi-am dat seama: Oh, Doamne, asta este ceea ce vreau eu sa fac", a declarat Retton, potrivit tribstar.com.

Fosta gimnasta a povestit apoi cum l-a cunoscut, la un concurs desfasurat in 1982, la Reno, pe Bela Karolyi, recent sosit in SUA.

"In mijlocul competitiei, el a venit la mine si m-a batut pe umar. M-am intors si ma uitam la regele gimnasticii. El este TIPUL. Acesta este tipul care a antrenat inspiratia mea, Nadia Comaneci, si acum ma uit la tipul care a facut-o pe ea acea campioana. si mi-a spus: <Mary Lou, vino cu mine si te voi face campioana olimpica", a spus fosta sportiva.

Dupa ce s-a consultat cu familia ei, Retton, in varsta de 14 ani atunci, s-a mutat la Houston pentru a se antrena cu Karolyi si cu gimanstele de la centrul acestuia. Cu sase saptamani inaintea Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, Retton s-a accidentat la genunchi la un antrenament. Era nevoie de o interventie artroscopica, o noua procedura la vremea respectiva, si medicii i-au spus ca va trebuie sa astepte urmatoarea editie a JO pentru a concura. "in niciun caz", si amintit Mary Lou ca a raspuns. Muncise prea mult si se pregatise de prea mult timp ca sa nu deschida usa oportunitatii. Acesta a fost mesajul asupra caruia a insistat in cadrul discursului ei.

Aflata la cinci sutimi de Szabo inaintea ultimei rotatii, la care gimnasta din SUA urma sa evolueze la sarituri, Retton stia ca trebuie sa concureze perfect pentru a aduce Americii primul titlu la individual compus.

"Daca iau 9,9, romanca Ecaterina Szabo castiga aurul, la 9,95 impartim medalia. Cu zecele perfect castig singura. Nu sunt un exemplu de generozitate, astfel ca nu voiam sa impart medalia cu ea. Nu o doream acolo, impartind acel mic loc pe podium. O voiam jos, pe treapta a doua", a declarat Retton.

Si-a inceput evolutia gandindu-se la sacrificiile pe care ea si altii le facusera pentru a ajunge acolo, apoi s-a lansat in aer, s-a infipt la aterizare si a capturat momentul.

"Poti realiza tot ce iti pui in minte. Bun sau rau, usor sau greu. Ceea ce ati vazut nu trebuia sa se intample, dar am o medalie de aur acasa care spune ca s-a intamplat", a incheiat Retton, astazi in varsta de 49 de ani.

Mary Lou Retton a castigat aurul la Los Angeles cu un total de 79,175 de puncte. Ecaterina Szabo a fost a doua, cu 79,125 de puncte, iar Simona Pauca a treia, cu 78,675.

Deja campioana olimpica in concursul pe echipe, Szabo si-a luat apoi o furmoasa revansa la aparate, castigand trei medalii de aur, la sarituri, barna si sol. La sarituri, Retton a fost a doua, iar la sol a treia. Mary Lou Retton a mai obtinut o medali de bronz la paralele si una de argint cu echipa SUA.
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!