Frumoasa sportivă a fost desemnată pentru al doilea an consecutiv cea mai bună gimnastă din România, în cadrul unui eveniment organizat de federație la Cheile Grădiștei. La petrecerea de după decernarea premiilor, Sabrina a fost numărul 1 și pe ringul de dans.
Cei mai buni 10 sportivi din gimnastica masculină, feminină și aerobică au fost premiați la Gala Gimnasticii Românești.
„A fost o gală frumoasă, caldă, într-o locație de vis, în care copiii cer mereu să vină și să revină. Eu mă simt ca înainte de Crăciun așteptându-l pe Moș Crăciun care a făcut o magie și și ne-a împlinit visurile înaintea lui 25 decembrie”, a declarat Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică.
“Mă simt foarte bine, mă simt mândră de aceste rezultate și sunt foarte fericită că și anul trecut și anul acesta am fost prima gimnastă“, a spus Sabrina Voinea, cea mai bună gimnastă din România în 2024.
Aceasta a fost în centrul atenției nu doar la premiere, ci și la petrecerea de după. Sportiva de 17 ani a arătat că se pricepe să danseze pe toate genurile muzicale și n-a ratat nicio melodie!
Locul 1 la băieți a fost ocupat, anul acesta, de Andrei Munten, veteranul echipei naționale masculine. Andrei a apărut la eveniment în haine de gală, costum negru, cămașă albă și papion.
“Ținuta o avem pregătită, a fost totul gândit dinainte. La fiecare ocazie pe care o am îmi place să mă îmbrac elegant”, a afirmat Andrei Muntean, cel mai bun gimnast din România în 2024.
Gimnastica aerobică a avut-o pe prima treaptă a podiumului pe Claudia Ristea, componentă a echipei naționale de seniori.
„Nu de multe ori am ocazia să mă îmbrac elegant. E prima dată în acest an, eu mă îmbrac mult în negru. Am ales o rochie neagră simplă și elegantă”, a spus Claudia Ristea.
La Cheile Grădiștei a fost premiată și Marcela Fumea, care, în 2024, după o carieră de 30 de ani în gimnastica aerobică și peste 161 de medalii câștigate, dintre care 61 de aur, a hotărât să se retragă din funcția de coordonator principal al lotului de gimnastică aerobică.
„M-am gândit destul de mult în ultimul an la această retragere pentru că antrenoarele care vin din urmă și pe care eu le-am școlit cu tot sufletul sunt pasionate, dedicate și merită să înceapă să aibă propriile lor rezultate”, a declarat Marcela Fumea, vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică.
„Am început să ne gândim la Jocurile Olimpice din 2028”
Carmencita Constantin, șefa gimnasticii românești, e deja cu gândul la Jocurile Olimpice din Los Angeles.
„Nu mai este mult deloc, categoric ne gândim și categoric suntem în măsură să ne uităm foarte serios începând cu ianuarie pe tot ce avem ca plan de pregătire și pe strategia de prezentare la Los Angeles”, a spus Carmencita Constantin.
Aceasta are deja în minte planurile pentru 2025. Își dorește medalii la competițiile internaționale de anvergură.
„Încet, încet, lucrăm pentru ele, așteptăm campionatele europene din primăvară, apoi mondialele și ulterior cupele mondiale”, a adăugat șefa gimnasticii românești.
Ierarhia celor mai buni gimnaști români în 2024
Primele 10 locuri la feminin
Locul 1 : Sabrina Maneca Voinea
locul 2: Ana Maria Bărbosu
locul 3: Amaila Ghigoarță
locul 4: Lilia Cosman
Locul 5 : Andreea Preda
locul 6: Iris Iordache
locul 7: Aniela Tudor
locul 8: Bianca Holban
locul 9: Anamaria Mihăescu
locul 10: Adelina Ionescu.
Primele 10 locuri la masculin
Locul 1: Andrei Muntean
locul 2: Rafael Szabo
locul 3: Gabriel Burtănete
locul 4: Emilian Neagu
locul 5: Robert Pașca
locul 6: David Puicea
locul 7: Alexandru Ionescu
locul 8: Marius Alexandru Urzică
locul 9: Roland Modoianu
locul 10:Vlad Cotună.
Primele 10 locuri la gimnastică aerobică
Locul 1: Claudia Ristea
locul 2: Leonard Manta
locul 3: Daniel Țavoc
locul 4: Antonio Surdu
locul 5: Darius Branda
locul 6; Vlăduț Popa
locul 7: Larisa Șuiu
locul 8: Daria Mihaiu
locul 9: Mădălin Boldea
locul 10: Mara Dragomir