INTERVIU Simona Amânar, triplă medaliată cu aur la JO: „Când mă gândesc la mama, primesc o putere divină cu care trec peste orice!”
Gimnastica
de Florin CARAMAVROV
- Sub titlul "ROMÂNCE DE AUR", pe toată perioada lunii veți putea descoperi sau redescoperi sportivele tricolore care au adus faimă țării pe toate meridianele.
Simona Amânar Tabără (42 de ani) este triplă campioană olimpică (medaliată cu aur la două ediții ale JO – Atlanta 1996 și Sydney 2000), de șase ori campioană mondială și dublă campioană europeană la gimnastică, una dintre cele mai bune sportive de la noi din istoria acestei discipline, alături de alte nume mari, precum Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo sau Andreea Răducan. În anul 2000, a fost desemnată sportiva numărul 1 a lumii la sporturile tehnice! Din 2007, face parte din Gymnastics Hall of Fame.
Actualmente este cadru universitar la Universitatea de Vest Timișoara, având doctorat în sport, pe care l-a obținut tocmai cu tema săriturii care îi poartă numele. Am discutat cu Simona despre cariera sa, despre sportul românesc actual și despre soluțiile de redresare, dar și despre emoțiile concursului și despre talismanul său.
Ești percepută drept una dintre femeile puternice din sportul românesc, care a realizat mari performanțe și care a reușit și după încheierea carierei. Ce te-a întărit în carieră și în viață?
Să știți că nu m-am schimbat prea mult după încheierea activității sportive. Am rămas același om echilibrat, ordonat și muncitor. Imediat ce am încheiat cu marea performanță, am început să mă implic pentru a mă pregăti să-mi continui viața într-un mod onest și să pot face față cu brio noilor încercări. Am muncit în grădinițe, în școli, până mi-am finalizat studiile universitare, apoi mi s-a deschis oportunitatea de a intra la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest Timișoara, ca și preparator. Ulterior, mi-am terminat studiile doctorale, teza mea tratând „Săritura Simona Amânar”, element dificil, foarte apreciat și bine cotat în gimnastică. Toate astea poate nu curgeau atât de bine dacă nu aveam o familie frumoasă, un soț dedicat, care și-a făcut o carieră onestă ca și avocat, trei copii minunați, cel mare cu rezultate foarte bune în școală, în prezent fiind student în anul I la Facultatea de Medicină din Timișoara. Fetița este clasa a II a, iar cel mic este la grădiniță.
Cum ai trecut de momentele dificile?
Momente dificile există în viața fiecărui om, dar eu am știut să le țin pentru mine, le-am rezolvat pe toate împreună cu familia mea. Astfel am putut să-mi păstrez un echilibru în permanență. Poate nu întotdeauna am luat cele mai bune decizii, dar niciodată nu am căutat vinovați, nu mi-am ascuns eventualele eșecuri în spatele altora.
„Nu-mi plăcea să pierd, nu acceptam să fiu pe locul doi!”
Cine te pregătea din punct de vedere mental?
Întotdeauna am fost echilibrată, știam că sunt pregătită din toate punctele de vedere, nu-mi plăcea să pierd, nu acceptam să fiu pe locul doi și știam că doar de mine depinde să fac ce e mai bine. Am avut susținerea familiei, iar în momentele dificile o convorbire cu mama mea rezolva toate problemele. Din păcate, acum ea nu mai este, dar mereu, gândindu-mă doar la ea, primesc o putere divină cu care pot trece peste orice.
Cum stăteai cu emoțiile înainte de competiții și în timpul acestora? La televizor nu părea să ai emoții.
Aveam și eu emotii, ca orice om, dar în competiții aveam acele minute în care dădeam totul pentru a arăta că sunt cea mai bună, fără să mă gândesc la ce loc aspir, eram hotărâtă să-mi fac treaba, știam că doar de mine depinde, că nici arbitrii nu mă puteau trage atât de mult în jos! Aveam încredere în ce pot, în pregătirea mea.
Cum poate rezista un copil de 7-8-10 ani sau chiar 12-13 ani în cantonamente, departe de părinți? Nu-ți venea să pleci acasă?
Eram obișnuită. Eu am beneficiat de căldura familiei până la 12-13 ani, am plecat la Deva de la Constanța destul de târziu, poate acesta a fost un atu pentru mine, dar aveam un scop, să fac în competiții ce știu mai bine. Și mi-a ieșit aproape întotdeauna :).
Să fii copil și să nu poți mânca o prăjitură sau o ciocolată. Ce simțeai atunci? Ai mâncat pe furiș?
De puține ori. Asta nu înseamnă că nu am mâncat, dar nu cât și-ar dori un copil care nu face sport de înaltă performanță. Pot confirma și Belu, Bitang, Forminte, mai ciupeam și eu în plus, dar aveam o disciplină a mea, personală. Dacă mi se spunea că atât am de servit, atât făceam. Eram una dintre fetele care nu a pus probleme din punctul ăsta de vedere. Sigur, îmi doream și eu uneori mai mult, dar aveam puterea să respect ceea ce mi se spunea.
„Puteam să câștig mai multe medalii la Jocurile Olimpice”
Ai vreun regret în carieră?
Că puteam, poate, mai mult uneori... Încă una-două medalii de aur la Jocurile Olimpice, un aur individual la mondiale, la Tianjin, pe care l-am avut în mână, dar pe care l-am ratat dintr-o neatenție. Dar nu sunt regrete foarte mari. Uneori mi s-a întors norocul și am câștigat. Sunt foarte mulțumită și mândră de ceea ce am realizat.
Marian Drăgulescu spunea într-un interviu că ar putea să facă „săritura Amânar”. Tu ai fi putut face „săritura Drăgulescu” atunci când erai în activitate?
:) El poate pentru că e băiat ☺ Altă forță, altă stabilitate. Ceea ce am reușit eu a însemnat un element nou în codul de punctaj. Două ediții de JO în care s-au câștigat săriturile cu elementul „Simona Amânar” nu înseamnă puțin lucru.
Ai obținut doctoratul în sport, având ca temă tocmai săritura ce-ți poartă numele. Cum e să fii doctor în sport? Ce le predai studenților la Facultate? Cum este relația ta cu ei? Te întreabă de marile tale performanțe?
În primul rând, am dorit să-mi fac doctoratul pe profil, gimnastica în domeniul ȘTIINȚA SPORTULUI ȘI EDUCAȚIEI FIZICE. Am stabilit cu conducătorul meu de doctorat, profesorul Pierre De Hilerin, că tema va fi pe „Săritura Amânar”. Trebuia să descriu pas cu pas ceea ce muncisem să reușesc fizic în câțiva ani. Am o relație foarte bună cu studenții, nu prea mă întreabă despre performanțe, știți cum e, anii au trecut, mediatizarea performanțelor mele nu mai este atât de mare, altele sunt prioritățile la televizor în ziua de azi, altele sunt preferințele telespectatorilor. Dar acesta este mersul firesc al lucrurilor.
„Trebuie regândită organizarea întregului sport românesc!”
Cum vezi o revenire a gimnasticii românești? De unde trebuie pornit? Dacă ți s-ar propune, ai încerca să pui umărul la redresarea acestui sport?
Eu cred că trebuie regândita organizarea întregului sport românesc. Ministerele Sportului, Învățământului, Dezvoltării, COSR, federații, toate împreună, să facă pașii pentru o nouă organizare. E nevoie ca sportul să fie declarat o prioritate națională, rezolvate situațiile juridice ale bazelor sportive, modul de finanțare a sportului, al antrenorilor, trasate direcții clare, care sunt ramurile principale de finanțare, pe ce ne axăm. O strategie foarte clară, cu termene exacte, dezvoltarea sportului de masă. În momentul de față, multe merg din inerție, create pe sistem vechi, anterior anului 1990. Ce rost mai au DJTS? Acesta este doar un exemplu... Sunt implicată în sport, sunt membru în Comitetul Executiv al COSR și președinta Academiei Olimpice Române.
Un mesaj pentru toate femeile care fac sport?
Să fie ambițioase, încrezătoare în forțele proprii și să aibă puterea să treacă cu ușurință peste orice obstacole sau greutăți care apar pe parcursul vieții. Apreciez foarte mult persoanele care fac sport, că sunt femei, bărbați, copii. Trebuie să-și coordoneze copiii spre sport, nu neapărat spre înalta performanță, pot să o facă la început pentru mișcare, să nu aștepte perfomanța imediat, ea vine pentru cei dedicați, cu aptitudini și psihic foarte bun.
- Fotografii: Agerpres și Imago
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
