Dan Petrescu: "Stuttgart este favorita, dar nici noi n-am venit la plimbare!"
Dan Petrescu a declarat ca jucatorii sai nu au venit in plimbare la Stuttgart, chiar daca gazdele sunt favoritele meciului din grupa G a Ligii Campionilor.
"VfB este favorita. Joaca acasa, au mai multa experienta internationala si in plus, dupa atatea rezultate proaste, trebuie sa obtina si rezultate bune. As fi preferat ca VfB sa nu-si fi schimbat antrenorul inainte de meciul cu noi. De obicei jucatorii raspund pozitiv dupa o schimbare de antrenor. VfB e o echipa periculoasa, joaca agresiv și ofensiv. Trebuie sa fim concentrați timp de 90 de minute ca sa avem o sansa. Oricum, n-am venit aici in plimbare", a spus Petrescu.
Fundasul Bruno Fernandes a afirmat ca Unirea trebuie sa joace foarte bine pentru a avea sanse de calificare.
"Ambele echipe vor sa obtina calificarea, normal. E presiunea foarte mare, dar cred ca ea apasa mai mult pe umerii celor de la Stuttgart. Din punctul meu de vedere, sansele sunt 50-50. Cine s-ar fi gandit la inceput ca vom avea sanse de calificare in optimile competitiei? Ar fi extraordinar sa reusim", a spus jucatorul campioanei Romaniei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News