Presa din Italia e cu ochii pe Mutu: "Fiorentina, batuta mar de Bayern, dar Mutu straluceste!"
Sursa citata i-a acordat nota 6,5 internationalului roman. "Mutu a fost cel mai periculos jucator al Fiorentinei. A trecut pe langa gol in trei situatii, dar a pus tot timpul presiune pe aparearea germanilor", a scris calciotoscano.it.
Site-urile violanews.com, fiorentina.it, violaplanet.com si firenzeviola.it l-au notat cu 6 pe Mutu. "A jucat mai spre centru pentru a-i face loc lui Vargas. A avut cateva ocazii, dar a fost ghinionist in fata portii. Si-a dominat adversarii, a tras la poarta, si-a asumat responsabilitatea de a crea. Nu a fost inspirat in fata portii", a scris violanews.com.
"Romanul a avut cateva incursiuni, chiar daca nu a jucat cu toata determinarea", a notat fiorentina.it.
"Mutu s-a intors in conditii bune sa-i dea o mana de ajutor lui Gilardino. A ratat o ocazie uriasa la Munchen, dar este jucatorul care poate da sens Fiorentinei in acest sezon", a scris violaplanet.com
"Mutu a fost ultimul jucator al Fiorentinei care s-a predat la Munchen. Romanul nu este in varf de forma si acest lucru se vede", a notat firenzeviola.it.
Site-ul fiorentinanews.com i-a acordat nota 5 internationalului roman. "Mutu a facut prea multe erori la finalizare. A dat dovada de mult egoism. In continuare nu il avem in fata pe adevaratul Mutu", a spus fiorentinanews.com.
Echipa AC Fiorentina a fost invinsa, marti, in deplasare, cu scorul de 3-0, de formatia Bayern Munchen, intr-un meci din etapa a III-a a grupei F a Ligii Campionilor.
In urma partidelor din etapa a III-a, clasamentul grupei F este urmatorul: 1. Bayern Munchen - 7 puncte, 2. Olympique Lyon - 5 puncte, 3. AC Fiorentina - 2 puncte, 4. Steaua Bucuresti - 1 punct.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News