HAI, ROMANIA! "Prima mea cupa? Un pahar. Apoi am evoluat, am ajuns sa castig sosete!" Saltul urias al lui Marian Dragulescu de la un pusti speriat de antrenamente la un campion mondial

Ajuns la 35 de ani, Marian Dragulescu nu se simte batran pentru sportul de performanta. Se lupta pentru singura medalie care ii lipseste din cariera. A strans 17 de aur, 8 de argint si 4 de bronz, dar aurul olimpic este bijuteria pentru care Rio 2016 reprezinta o miza atat de mare. 

Marian Dragulescu nu s-a ferit niciodata de provocari. Asta a fost motivul pentru care in facultate si-a cumparat un motor. La fel ca si in gimnastica, nu s-a mai despartit niciodata de el, reprezentand a doua mare pasiune a sa:

“De mic mi-au placut motoarele. Tin minte ca in camin imi luasem permisul pentru motociclete si imi cumparasem una. Imi plac motocicletele mari, grele, am senzatia ca sunt pe un cal. E foarte interesanta senzatia ca trebuie sa stapanesti motorul ala greu. Accelerezi si vezi ca trebuie sa pleci cu 250 kg sub tine, trebuie sa il manevrezi, sa il controlezi. Senzatia pe motor e una de libertate deplina, totala, simti ca e ca si cum ai zbura. De fiecare data cand plec in vacante imi fac pasiunea de a merge pe motocicleta. Imi place sa merg cu motocicleta, dar totul pana la gimnastica. Ea ramane cea mai mare pasiunea a mea.”

DESCOPERA IN CAMPANIA “HAI, ROMANIA” CELE MAI SPECTACULOASE POVESTI ALE SPORTIVILOR ROMANI DE LA RIO 2016

A inceput gimnastica dupa ce a fost selectat de antrenor la scoala. Nu stia cum avea sa-i schimbe viata acest lucru.

“Gimnastica este cel mai frumos sport din lume, dar in acelasi timp si cel mai greu si cel mai periculos, Eram la scoala in clasa I si antrenorul de gimnastica a selectat cativa copii din clasa. Ne-a pus sa facem cateva miscari, sa ne aplecam si asa am ajuns la gimnastica. La inceput a fost numai joaca si apoi din ce in ce mai multa munca, seriozitate. La un moment dat cand era mai multa munca decat joaca antrenorul ne mai dadea cate o palma, cand ne era frica sa facem antrenamentele. Am inceput sa stapanesc gimnastica si sa fac din ce in ce mai bine anumite miscari sa nu-mi mai fie frica si sa-mi faca placere."

Pana la medaliile de aur si podiumurile spectaculoase din toata lumea, Marian Dragulescu a concurat pentru lucruri simple. Un pahar. O pereche de sosete. Nu a facut-o pentru premii, ci pentru pasiunea sa totala fata de un sport extraordinar de greu.

“Primul meu premiu a fost un pahar, l-am castigat la Micul Gimnast. Lucrurile au evoluat, am inceput sa castigam sosete, medalii mai tarziu. Primele medalii mai importante le-am obtinut la campionatele europene de juniori si sincer sa fiu nu mai iesisem din tara, nu stiam ce pot francezii, englezii, rusii, nu stiam la ce sa ma astept. Si m-am intors cu 4 medalii acasa. Abia dupa am inceput sa realizez ca sunt bun si pot face sportul asta de performanta foarte, foarte bine. Din anul 2000 am inceput sa castig la Europene, Mondiale. “

A renuntat de 3 ori la gimnastica, dar a revenit de fiecare data asupra deciziei. A simtit ca nu e inca momentul sa se lase definitiv.

“Am avut mai multe momente in care am vrut sa renunt. S-a si intamplat, am renuntat de 3 ori. Ajunsesem la un nivel de saturatie, nu imi mai facea placere, momente in care obosesti, nu mai poti sa te concentrezi. Ce m-a facut sa ma intorc a fost faptul ca eu de cate ori m-am retras din activitate nu a fost ca am considerat ca nu mai pot sa fac gimnastica. M-am intors pentru ca mereu am castigat ca mai pot sa castig medalii.”

“Nu ma simt batran pentru sportul asta, inca fac lucruri foarte grele, inca imi place gimnastica si e o provocare in plus pentru mine si o motivatie in plus sa le demonstrez celor care spun ca “a venit batranul asta, s-ar putea sa nu mai poata”. Cu atat mai mult e o provocare pentru mine sa le demonstrez ca lucrul asta nu conteaza, important e sa-ti placa ceea ce faci si spiritul sa fie tanar. “

Favorit in 2004 si 2008 la JO pentru medaliile de aur, Marian Dragulescu a ratat sariturile. Spune ca la Rio 2016 lucrurile vor sta altfel.

“Olimpiada cred ca e cea mai mare competitie din viata unui sportiv. Miza este foarte mare, te gandesti ca nu stii daca mai prinzi alta Olimpiada, asta trebuie, e ca si cum ai o singura sansa. La Jocurile Olimpice am fost foarte aproape de a castiga medalia de aur. S-a intamplat si in 2004 si in 2008 sa ratez la sarituri. Si eram principalul favorit."

“Vreau acum la Rio sa sparg gheata si sa vin cu medalia de aur, singura care imi lipseste din palmares. Vreau sa fie cat mai multi romani alaturi de noi, sa ne tina pumnii stransi, sa ne incurajeze, pentru ca ne dau si ei putere. De acasa, oriunde am fi la competitii, ii simt aproape si cu cat sunt mai multi alaturi de noi, cu atat si noi suntem mai puternici.”

DESCOPERA IN CAMPANIA “HAI, ROMANIA” CELE MAI SPECTACULOASE POVESTI ALE SPORTIVILOR ROMANI DE LA RIO 2016