Francezul Pablo Morel a venit de la Brest, echipă cu care a terminat pe locul secund în Franța, sezonul trecut. După cinci etape, Buzăul are patru înfrângeri și o singură victorie în Liga Națională.
Pablo Morel (41 de ani) a semnat cu Gloria Buzău încă din iarna trecută și a venit la echipă odată cu începerea pregătirii pentru sezonul 2024-2025.
Sezonul trecut, cu el pe bancă, Brest a învins-o pe CSM București în ambele partide jucate de cele două echipe în Liga Campionilor.
Cel mai mare salariu din campionat, dar și cea mai mare dezamăgire
Pablo Morel a venit la Buzău ademenit de un salariu uriaș, 12.000 de euro lunar, doar pentru el. Francezul i-a adus în România și pe antrenorul secund Clément Petit și antrenorul cu portarii, Jean-Étienne Mattiuzzo. Cei doi primesc câte 6.000 de euro lunar.
Cinci meciuri oficiale a avut până acum Pablo Morel pe banca Gloriei Buzău, toate in campionat.
În prima etapă, Gloria a pierdut cu Tâgu-Jiu, iar în a doua rundă n-a reușit să o încurce pe Bistrița. Abia în etapa a treia a venit prima victorie, 28-23, cu una dintre candidatele la retrogradare, HC Zalău. A urmat o înfrângere usturătoare, la 10 goluri diferență cu Rapid, iar, în ultima etapă, echipa lui Morel a pierdut din nou, de această dată la Craiova, scor 29-25.
Chiar și cu acest palmares, Pablo Morel e cel mai bine plătit antrenor din Liga Florilor.
Buzăul e pe 10 în clasament și urmează o serie de patru meciuri de foc. Primul e cu CSM București, miercuri, de la ora 15:00, la PRO Arena și pe VOYO. După meciul cu campioana en-titre, Gloria merge la Baia Mare, care are până acum cinci victorii din cinci. La începutul lunii noiembrie, Gloria Buzău joacă împotriva echipei din Vâlcea, iar apoi are derby la Brăila.