Toate rezultatele obținute de echipele clubului în acest sezon au fost anulate, iar clubul a fost sancționat financiar cu 150.000 de lei. În plus, echipa de senioare nu va putea participa în sezonul următor decât în ultima categorie competițională.

Motivul retragerii: lipsa bugetului

Pe 9 ianuarie 2025, SCM Gloria Buzău a notificat oficial FRH cu privire la retragerea din Liga Florilor, Campionatul Național de Tineret și Cupa României, invocând probleme financiare. Decizia a atras sancțiuni severe, stabilite în urma unei ședințe a Comisiei Centrale de Disciplină.

Printre consecințele deciziei FRH putem număra anularea rezultatelor din Liga Florilor și liga de tineret. Toate meciurile disputate de SCM Gloria Buzău în sezonul 2024/2025 au fost anulate, deoarece echipele nu au participat la mai mult de 50%+1 dintre jocurile programate.

Amenda de 150.000 de lei:

  • 100.000 de lei pentru retragerea din Liga Florilor
  • 25.000 de lei pentru retragerea din Cupa României
  • 25.000 de lei pentru retragerea echipei de tineret

În Cupa României, partida dintre SCM Gloria Buzău și Corona Brașov a fost omologată cu scorul de 10-0 pentru echipa din Brașov.