Romania, doar pe locul 8: Germania 35-25 Romania! Voina: "E cea mai mare dezamagire din viata mea!"
Echipa nationala de handbal feminin a Romaniei s-a clasat pe locul opt la Campionatul Mondial din China, dupa ce a fost invinsa, joi, la Suzhou, intr-un meci de clasament, de reprezentativa Germaniei, scor 35-25 (20-13).
Semifinalele CM din China, Franta - Spania si Norvegia - Rusia, vor avea loc vineri, in timp ce finala mica si cea mare a competitiei sunt programate duminica.
Obiectivul nationalei Romaniei la Campionatul Mondial din 2009 a fost clasarea pe unul din locurile 1-5, dupa ce la editia din 2007 a ocupat locul patru, iar la cea anterioara (2005) a cucerit medaliile de argint.
Antrenorul echipei nationale de handbal feminin a Romaniei, Radu Voina, a declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, ca infrangerea din partida cu Germania, scor 35-25, de la Campionatul Mondial din China, reprezinta cea mai mare dezamagire din viata sa.
"Este cea mai mare dezamagire din viata mea. Indiferent ce am facut in cariera mea ca jucator sau antrenor, nu m-am simtit niciodata ca astazi. Am fost dezamagit si dupa meciurile cu Norvegia si Spania, dar dupa cel cu Germania, de astazi, este groaznic si, ca de obicei, ultima impresie conteaza.
Chiar daca ne-am ratat obiectivul am crezut ca fetele au putin orgoliu si vor intra in teren doar cu gandul la victorie. Astazi nu avem nicio scuza. Jucatoarele nu au spus nimic dupa meci. Au facut multe declaratii la acest Campionat Mondial, dar pe teren nu a fost la fel. Nu stiu daca un psiholog poate rezolva toate problemele echipei din timpul jocului. Psihologul nu o sa bage mingea in poarta in locul lor si nici nu o sa le invete sa mai faca greseli in momente foarte importante.
Ne intoarcem vineri acasa, deja stiu la ce sa ma astept, cum s-a impartit Romania in tabere in privinta mea si asta o stim cu totii, pentru ca traim cu totii", spune Voina.
Clasamentul final pentru locurile 5-24 la Campionatul Mondial de handbal feminin din China:
Rezultele meciurilor de joi au fost urmatoarele:
Locurile 5-6 Danemarca-Coreea de Sud 33-31
Locurile 7-8 Germania-Romania 35-25
Locurile 9-10 Ungaria-Austria 41-25
Locurile 11-12 Angola-China 26-25.
Astfel, coroborata cu celelalte meciuri de clasament final, jucate in Cupa Presedintelui, ierarhia Campionatului Mondial pentru locurile 5-24 este urmatoarea: 5. Danemarca; 6. Coreea de Sud; 7. Germania; 8. Romania; 9. Ungaria; 10. Austria; 11. Angola; 12. China; 13. Suedia; 14. Tunisia; 15. Brazilia; 16. Japonia; 17. Ucraina; 18. Coasta de Fildes; 19. Argentina; 20. Congo; 21. Thailanda; 22. Kazahstan; 23. Chile; 24. Australia.
Semifinalele CM din China vor avea loc vineri, intre Franta-Spania, respectiv Norvegia-Rusia. Finala mica si cea mare ale competitiei sunt programate duminica.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News