Adio Europa! Otelul Galati 22-28 Larvik
Echipa Otelul Galati a ratat calificarea in semifinalele Cupei Cupelor la handbal feminin, fiind invinsa, sambata, pe teren propriu, cu scorul de 28-22 (14-11), de catre norvegiencele de la Larvik, in mansa secunda a sferturilor competitiei.
In meciul tur, norvegiencele au invins formatia din Romania cu scorul de 26-22.
Tehnicianul formatiei Otelul, Gabriela Artene, a declarat ca echipa sa nu a putut obtine mai mult, tinand cont de faptul ca a intalnit o echipa foarte puternica.
"Atat am putut astazi, cred ca aceasta diferenta de pe tabela este cea reala. La Larvik puteam pierde la o diferenta mai mica si poate altul ar fi fost rezultatul astazi. Pana la urma Larvik joaca de 15 ani in cupele europene, in timp ce noi am revenit in acest sezon, dupa o pauza de 7 ani. Este insa o experienta foarte importanta pentru jucatoarele mele", a declarat Artene, care a mentionat ca arbitrajul a favorizat echipa norvegiana.
Jucatoarea Diana Patru a precizat ca Otelul Galati a iesit de pe teren cu capul sus: "Publicul a fost de partea noastra, insa noi nu am putut mai mult astazi. Am intalnit o echipa foarte puternica, una dintre cele mai bune din Europa".
De cealalta parte, antrenorul echipei Larvik HC, Karl Erik Bohn, a declarat ca spera sa castige trofeul Cupei Cupelor. "Am intalnit o echipa buna, a fost o atmosfera foarte frumoasa aici, la Galati. Cred ca diferenta este corecta, echipa noastra are o mai mare experienta, speram sa castigam trofeul", a spus antrenorul norvegian.
Cea mai buna marcatoare a norvegiencelor in partida de astazi, Linn Kristin Riegelhuth, care a inscris 13 din cele 28 de goluri ale echipei sale, a declarat ca nu a fost un meci usor. "Sunt foarte fericita pentru acest rezultat si cred ca avem sanse bune de a castiga trofeul", a mai spus handbalista.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News