Un antrenor român nu vrea să plece din Moscova: "Nu este stilul meu!"
Un antrenor român, aflat sub contract cu o echipă de handbal din Rusia, nu ia în calcul rezilierea contractului, după atacul sângeros al Kremlinului asupra Ucrainei, unde s-ar fi înregistrat numeroase crime de război.
Florentin Pera le-a transmis rușilor că vrea să își ducă la bun sfârșit contractul, deși echipele și sportivii din Rusia au fost excluși din majoritatea competițiilor internaționale, după atacarea Ucrainei de către armata rusă, iar ȚSKA Moscova nu a mai putut să joace contra lui CSM București și a pierdut șansa de a se califica în sferturile de finală ale Champions League.
Pera spune că "este foarte important ca familiei mele să îi placă să fie în Rusia"
"De-a lungul carierei mele, nu am cedat niciodată în momentele dificile. Nu este stilul meu să renunţ la jumătatea unui loc de muncă şi să plec doar pentru că lucrurile nu merg aşa cum te aştepţi. M-am confruntat cu diverse dificultăţi, fie că a fost vorba de epidemii sau de întârzieri la plata salariilor de câteva luni.
Dar acesta nu este un motiv să renunţi. Aici, la ŢSKA, din prima zi toţi au fost foarte amabili cu mine şi au încercat să facă totul pentru a mă putea concentra exclusiv pe munca mea, fără a fi distras de niciun factor extern. Este foarte important pentru mine ca familia mea să fie lângă mine, să se simtă confortabil aici şi să le placă să fie în Rusia. Îmi respect obligaţiile din contract faţă de club şi sunt hotărât să-mi continui munca la ŢSKA.
În plus, simt o mare responsabilitate faţă de jucătoare. Cred că nu am dreptul să le dezamăgesc şi să le las într-o situaţie atât de dificilă. Toate sunt mari profesionsiste care confirmă acest lucru în fiecare zi prin munca lor la antrenamente şi este o mare onoare pentru mine să fiu antrenorul lor.
Separat, aş dori să le mulţumesc fanilor noştri, care susţin echipa foarte energic. Chiar sper că în curând le vom putea mulţumi cu trofeele câştigate”, a declarat antrenorul lui ŢSKA Moscova, pentru site-ul kp.ru.
El antrenează chiar la clubul asociat cu armata rusă
În acest sezon, la fosta societate sportivă a Forțelor Armate Sovietice mai sunt legitimate stranierele Sara Ristovska (Macedonia), Dragana Cvijici (Serbia) și Viktoryia Shamanouskaya (Belarus), iar transferul lui Meike Schmelzer (Germania / Măgura Cisnădie) ar putea cădea.
De la începutul agresiunii armate a Rusiei asupra Ucrainei, în urma căreia s-au înregistrat zeci de mii de morți și răniți, o criză umanitară de proporții și pagube de peste 63 de miliarde de dolari la nivelul infrastructurii, mai mulți antrenori și sportivi străini au părăsit Rusia, printre care Markus Gisdol (antrenor fotbal / Lokomotiv Moscova), Per Johansson (antrenor handbal / Rostov Don), Daniel Farke, (antrenor fotbal / FC Krasnodar) și Andriy Voronin (antrenor fotbal / Dinamo Moscova).
Pera a fost campion în Liga Națională cu Rm. Vâlcea
Florentin Pera (42 ani) a jucat la HC Arad și UCM Reșița, iar ca antrenor le-a pregătit pe LPS Reșița, Universitatea Reșița (2004-2006, 2008-2011), Mureșul Tg. Mureș (2006-2007), Cetate Deva (2007-2008), Tomis Constanța (2011-2013), HCM Roman (2013-2016), "U" Cluj (2016-2017), Dunărea Brăila (2017-2018), SCM Rm. Vâlcea (2018-2021) și ȚSKA Moscova (2021-prezent).
A câștigat Liga Națională (2019), Cupa României (2020) și Supercupa României (2018-2020), ajungând în optimile de finală în Cupa Cupelor EHF (2015) și Cupa EHF (2016).Este căsătorit cu Loredana Pera, fostă handbalistă la Dunărea Brăila și HC Zalău și a fost antrenor secund al naționalei României (2012-2015).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News