OPINIE Birtalan Magnificul și oamenii din tramvai. Caramavrov îi aduce un omagiu celui care a fost declarat de trei ori cel mai bun handbalist din lume  

Așa erau ei pe vremea când România domina lumea la handbal. Așa era el, marele Birtalan. Pe terenul de joc - impunător ca un suveran, puternic precum un gladiator, energic ca un vulcan -, iar în viața de zi cu zi – politicos, educat, liniștit.

L-am cunoscut prima oară față în față la un interviu pe care i l-am luat pentru Elita României, puteți găsi video-ul pe youtube, și m-a impresionat prin modestia lui, prin felul cum povestea cu atât de mult bun simț niște fapte de vitejie în sport la care azi nici nu mai putem visa. 

Păi cum ne-am putea gândi acum ca o echipă națională din orice sport să fie campioană mondială, așa cum a fost România în 1970 și în 1974 cu Birtalan printre actorii principali? Sau ca o națională să câștige argintul și de două ori bronzul la Jocurile Olimpice la un sport de echipă? 

Ce e fericirea? Atunci când oamenii nu te uită

Sau cum să ne mai gândim acum că am putea avea un jucător în handbalul masculin care să fie desemnat de trei ori cel mai bun din lume? Ei bine, Ștefan Birtalan a luat acest trofeu în 1974, 1976 și 1977! 

Să fii cel mai bun din lume, de două ori cu naționala și de trei ori individual, dar să mergi cu tramvaiul, asta-i culmea simplității și a modestiei. Pentru că acești mari sportivi ai României nu-și permiteau în acele vremuri să-și cumpere o Dacie!

„Am iubit foarte mult acest sport, l-am iubit din toată ființa noastră. Noi am făcut totul din pasiune. Nu poți realiza nimic important dacă nu-ți place ceea ce faci și dacă nu depui un efort imens, dacă nu muncești imens la antrenamente. Jumătăți de măsură nu există în sportul de performanță”, mi-a explicat Birtalan în interviul cu pricina, realizat acum 5 ani.

Era fericit că mai sunt oameni care-l recunosc pe stradă și îi mulțumesc. „Asta e cea mai mare satisfacție a mea și a noastră, ca lumea să nu ne uite, să nu uite ce performanțe mari am făcut. Astea erau satisfacțiile colosale pentru noi, nu banii”, îmi spunea fostul mare handbalist. Mă uitam la el ca la un extraterestru! Cum nu banii, domnule, când acum există goana asta nebună după cât mai mulți bani?

Oamenii din tramvai, peste orice bogăție!

Ei bine, atunci nu era. Când au terminat-o cu handbalul, Birtalan și ceilalți magnifici campioni mondiali nu erau bogați, ba din contră, deși aduseseră României titluri mondiale, medalii olimpice și Cupa Campionilor Europeni la handbal (cu Steaua, în 1977).

„Eram cu toții egali în sărăcie”, e o altă vorbă pe care mi-o aduc aminte din dialogul de aproape o oră cu marele sportiv. După ce a devenit a doua oară campion mondial cu România, și-a luat un frigider și un televizor din banii câștigați! Dar era fericit.

Era extraordinar de satisfăcut că a câștigat, că a adus bucurie românilor, că lumea se strângea în jurul lui în tramvai și, peste ani, că oamenii nu l-au uitat.

Birtalan trebuia pus din timpul vieții alături de Patzaichin, Nadia, Năstase, Hagi. Dacă am greșit și i-am minimalizat extraordinarele performanțe, ar trebui să-l așezăm măcar acum în Top 5 cei mai reprezentativi sportivi români ai tuturor timpurilor. 

Îți mulțumim pentru ce ai fost, Ștefan Birtalan! Un om cu suflet nemaiîntânit și un sportiv colosal!