Cristina Neagu, căpitanul echipei CSM București, e invitata lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro, emisiune în care handbalista desemnată de patru ori cea mai valoroasă jucătoare a lumii, care recent și-a anunțat retragerea din activitate la finalul sezonului, vorbește despre episoade esențiale ale carierei.

”Astăzi ce i-ai spune tu, Cristina Neagu, Cristinei Neagu de la 16 ani, dacă ai fi față în față cu ea?”, a fost întrebată handbalista numărul 1 din România.

”La 16 ani, dacă stau să mă gândesc bine, eram pe drumul cel bun. Îmi doream foarte mult să ajung departe în handbal, îmi doream să fiu cea mai bună din sportul ăsta, îmi doream să câștig trofee, medalii...

Pot să-i spun că a făcut bine ce a făcut, că a continuat să creadă în visul ei. 

Însă undeva la 21 de ani, Cristinei Neagu de atunci, i-aș spune să aibă mai multă grijă de ea, să aibă mai des curajul să spună ”Nu, trebuie să mă opresc”. Pentru că am avut acele accidentări grave, am stat foarte mult timp în afara terenului și a fost foarte greu pentru mine.

Dar la 16 ani, faptul că am crezut în visul meu, că nu am renunțat indiferent cât de greu a fost pentru că și în sport, ca și în viață, nimic nu vine ușor, a însemnat că am făcut ce trebuia”, a răspuns Cristina Neagu la Poveștile Sport.ro.

Cristina Neagu, un palmares individual de excepție

Cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European: 3 decembrie 2018

Cea mai bună handbalistă a anului-IHF: 2010, 2015, 2016, 2018

Cel mai bun debutant al anului-IHF: 2009

Cea mai bună handbalistă română: 2009, 2010, 2015, 2016, 2017, 2018

Cea mai bună handbalistă de naționalitate română care activează în Liga Națională: 2017, 2018, 2019

Cea mai bună sportivă din România: 2015

Cea mai valoroasă jucătoare (MVP) a Final Four-ului Cupei României: 2018

Cel mai bun inter stânga al Campionatului European: 2010, 2014, 2016[85], 2022

Cea mai bună medie de goluri pe meci la Campionatul European: 2016 (7,7 goluri/meci)

Cea mai bună marcatoare (53 de goluri) a Campionatului European: 2010

Cea mai bună pasatoare (36 de pase de gol) a Campionatului European: 2010

Cea mai bună handbalistă (MVP) a Campionatului European pentru Junioare: 2005

Cea mai bună handbalistă (MVP) a Campionatului Mondial pentru Junioare: 2006

Cel mai bun inter stânga al Campionatului European pentru Tineret: 2007

Cea mai bună handbalistă (MVP) a Cupei Mondiale din Danemarca: 2009, 2010

Cea mai bună marcatoare în Liga Campionilor EHF: 2015 (102 goluri), 2018 (110 goluri), 2022 (110 goluri)

Cel mai bun inter stânga al Ligii Campionilor EHF: 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2022

Cea mai bună marcatoare a Trofeului Carpați: 2006, 2015

Cel mai bun inter stânga al Bucharest Trophy: 2014, 2015

Cea mai bună marcatoare a Campionatului Mondial: 2015 (63 de goluri)

Cel mai bun inter stânga al Campionatului Mondial: 2015

Cea mai bună jucătoare (MVP) a Campionatului Mondial: 2015

Handball-Planet.com Female World Handball Player: 2015, 2016