Cea mai bună jucătoare a naționalei în România - Macedonia de Nord, prestație de senzație în ciuda stării sale: „Am simțit că aș putea să leșin!”
România s-a impus în meciul cu Macedonia de Nord, scor 31-23, și s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin.
„Tricolorele” au pus capăt seriei nefaste care deta de la Euro 2020 și au reușit să își mențină poziția printre primele 12 țări ale Europei. Calificarea în grupa principală le garantează jucătoarelor naționalei prezența în prima urnă valorică pentru tragerea la sorți a meciurilor din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial din 2023.
Daciana Hosu a fost cea mai bună jucătoare a României, primind și distincția „Player of the match” la final. Portarul a avut un procentaj de 46% al intervențiilor și a dezvăluit că și-a dorit să lupte pentru echipa sa, în ciuda faptului că starea sa nu a fost deloc bună înainte de meci și pe parcursul partidei.
Daciana Hosu a depășit starea de rău și a făcut spectacol pe teren
„Jocul meu nu pot să-l explic fără jocul echipei. La început nu ne-am apărat foarte bine, dar defensiva a început să fie foarte agresivă pe la jumătatea primei reprize și toate șuturile venite la poartă au avut o viteză mai scăzută. Și asta m-a ajutat să citesc mai ușor aruncările.
A fost ca o descătușare pentru mine acest meci, mă bucur că ne-am calificat în Main Round și sper să avem niște meciuri mai reușite decât cele cu Olanda și cu Franța. Fiecare adversar este dificil, cum s-ar spune, trebuie să studiem foarte bine stilurile lor de joc și să ne pregătim.
Înainte de meciul acesta m-am simțit foarte rău. Dar nu mi-a păsat că mă simt rău, că în orice moment aș putea să leșin pe teren. Mi-am dorit să lupt pentru echipă. Probabil și emoțiile au contat, cine știe”, a declarat Daciana Hosu conform wesport.ro.
Adversarele României: Muntenegru, Spania şi Germania
Muntenegru, Spania şi Germania vor fi adversarele României în Grupa principală 2, din care mai fac parte Franţa şi Olanda.
Spania, care pierduse primele două partide, a avut iniţiativa în meciul decisiv cu Germania, a condus şi la patru goluri, 22-18, în cele din urmă s-a impus cu 23-21, scor care a scos din cursă Polonia, învinsă de Muntenegru cu 26-23.
Alicia Fernandez Fraga (CS Rapid Bucureşti) a marcat un gol pentru Spania, Jennifer Gutierrez Bermejo (CS Rapid) a reuşit 3, cele mai bune marcatoare fiind Carmen Campos Costa (6) şi Alexandrina Cabral Barbosa (4).
Alina Grijseels a reuşit 6 goluri pentru Germania, iar Xenia Smits şi Lisa Antl au înscris câte 3 goluri.
Jovanka Radicevic a fost MVP-ul Muntenegrului în meciul cu Polonia, marcând 12 goluri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News