Acest meci a fost cel cu numărul 100 pentru România la Europene, în cele 15 apariţii la turneele finale.

Tricolorele au disputat şapte partide la competiţia continentală, cu un bilanţ de trei victorii şi patru eşecuri, după cum urmează: 29-28 cu Cehia, 25-27 cu Muntenegru şi 27-25 cu Serbia (grupa preliminară B), 25-30 cu Franţa, 25-23 cu Suedia, 29-37 cu Ungaria şi 24-29 cu Polonia și încheie competiția pe locul 11.

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Florentin Pera: "Echipa națională s-a autodepășit"

"Eu consider că echipa națională a României s-a autodepășit la acest Campionat European. Am avut jocurile din grupe foarte bune, am obținut o victorie extraordinară în fața Suediei. 

Astăzi 30 de minute au fost OK. Nu am putut ține ritmul apoi. Am căutat soluții, ne-am dorit mult să câștigăm pentru toți suporterii care ne-au susținut. Poate am fi meritat să încheiem cu o victorie, pentru tot ce am făcut la Euro.

Eu cred că echipa națională a luptat, a avut atitudine în foarte multe momente. S-a autodepășit, dar astăzi suntem dezamăgiți. Cred că am avut anumite situații bune astăzi, am ratat două aruncări de la 7 metri.

Sigur, mai sunt jucătoare accidentate și din această cauză nu au fost la turneu. Mai sunt jucătoare tinere care pot completa lotul și pot aduce un plus. Suntem la început de drum. Obiectivul l-am realizat. Trebuie ca această echipă să crească.

E nevoie de timp, de răbdare. E nevoie ca aceste fete să acumuleze experiență. acesta Campionat a fost foarte bun pentru echipă. 

Obiectivul principal stabilit este calificarea la Jocurile Olimpice din 2028. Ne dorim ca echipa să crească și să ne reprezinte cu succes", a declarat selecționerul, potrivit gsp.ro