CSM București a transferat o unguroaică: ”Oportunitate!”

CSM București a transferat o unguroaică: ”Oportunitate!” Handbal

În urma accidentării la JO a pivotului Vilde Ingstad, campioana CSM Bucureşti a transferat de urgenţă jucătoarea ungară Noemi Pasztor, de la Motherson Mosonmagyarovari KC. Pasztor este şi componentă a naţionalei Ungariei, cu care a atins sferturile la JO de la Paris.

În vârstă de 25 de ani, Noemi Pasztor a evoluat în ultimele trei sezoane la echipa Mosonmagyarovari KC, pentru care a marcat 68 de goluri în EHF European League. Aceasta mai are în palmares o medalie de bronz la Campionatul European de tineret (2015), dar şi medalia de aur la Campionatul Mondial de junioare (2018). De asemenea, a fost inclusă în echipa ideală ale celor două competiţii drept cel mai bun pivot.

Din 2019 este o prezenţă constantă în naţionala de senioare a Ungariei, alături de care recent a participat la Jocurile Olimpice de la Paris, atingând faza sferturilor de finală. Noemi a evoluat în trei partide, reuşind să marcheze trei goluri în meciul contra Ţărilor de Jos, cu un procentaj de 100%.

”Au fost câteva săptămâni intense pentru mine. Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru oportunitatea de a juca la una dintre cele mai bune echipe din Europa. De când eram copil, CSM a fost mereu la cel mai înalt nivel, aşa că sunt foarte încântată că voi juca următoarele două sezoane aici. Voi da totul pentru a câştiga toate meciurile şi pentru a obţine cât mai multe trofee alături de colegele mele! Abia aştept să încep luptele pe teren. Hai CSM!”, a fost declaraţia handbalistei după sosirea la Bucureşti.

În stagiunea 2024-2025, Pasztor va juca cu CSM Bucureşti şi în grupa A a Ligii Campionilor, alături de CSM Bucureşti, Metz Handball, FTC Budapesta, Krim Ljubljana, Storhamar, Nykobing, Podravka şi Gloria Bistriţa.

news.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!