FOTO CSM București, echipa Primăriei, lovituri de proporții pe final de an
CSM București e antrenată de Adi Vasile și are ca obiectiv calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor.
- CSM București a încheiat 2023 pe primul loc în Liga Florilor cu 30 de puncte după 10 partide.
- Meciurile din Liga Florilor sunt transmise LIVE pe Pro Arena și VOYO.
CSM București a anunțat două transferuri pe final de 2023. Echipa antrenată de Adi Vasile le-a transferat pe olandeza Inger Smits și pe jucătoarea din Brazilia Gabriela Dias Moreschi. Ambele vor juca pentru CSM București din sezonul viitor.
CSM București, echipa Primăriei, lovituri de proporții pe final de an
Apărătoare de bază în echipa reprezentativă a Olandei și la campioana Germaniei, Inger Smits a semnat cu CSM un contract pe două sezoane.
Smits e campioană mondială în 2019 și sfertfinalistă anul acesta. Campioană a ultimelor două ediții ale campionatului german cu Biethigheim, aflată în acest moment cu un punct deasupra lui CSM București în grupa A a EHF Champions League, Smits (29 de ani) a declarat: ”Abia aștept să joc în grozava atmosferă de la București. Ne vedem sezonul următor!”, a declarat în momentul semnării contractului jucătoarea olandeză.
Clubul Sportiv Municipal București o va avea din vară în lot și pe Gabriela Dias Moreschi, portarul naționalei Braziliei și al campioanei Germaniei, SG BBM Biethigheim.
”Sunt foarte bucuroasă că voi face parte din lotul lui CSM București din sezonul următor. Sunt nerăbdătoare să mă întâlnesc cu fanii și cu toată lumea din echipă și abia aștept să creăm multe momente frumoase împreună”, a transmis Moreschi într-un clip video postat pe conturile de social media.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News