În prezenţa a circa 3.500 spectatori, principalele marcatoare ale partidei au fost Omoregie 7 goluri, Kobylinska 7, pentru CSM, respectiv Axner 8, Valentini 6, Bouktit 6, pentru Metz Handball.

În primele etape, CSM a obţinut rezultatele: 26-30 cu Gloria Bistriţa, 32-28 cu Storhamar Handball Elite, 29-28 cu Podravka Koprivnica, 27-26 cu Nykobing şi 31-29 cu Krim Ljubljana.

După şase etape, Metz este lider, cu 11 puncte, iar CSM se află pe locul 4, cu 8.

În etapa a VI-a din grupa A s-au mai jucat meciurile dintre FTC Budapesta – Krim Ljubljana 28-26, Podravka – Nykobing 27-27 şi Storhamar – Gloria Bistriţa 25-23. CSM Bucureşti se va duela în runda următoare cu FTC Budapesta, pe teren propriu, în 10 noiembrie.

În Grupa B a competiţiei joacă şi vicecampioana Rapid Bucureşti, locul 7 după 6 etape, la fel ca Gloria Bistriţa în grupa A.

Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).

Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.

News.ro