VIDEO CSM București "old-school". Neagu și Amorim au dat tonul, "Tigroaicele" revin pe primul loc. Clasamentul din Liga Florilor

CSM București old-school . Neagu și Amorim au dat tonul, Tigroaicele revin pe primul loc. Clasamentul din Liga Florilor Handbal

Experimentatele Neagu și Amorim, cândva rivale în meciurile din Liga Campionilor, au demonstrat ce forță are echipa lui Adi Vasile. 

CSM Bucureşti a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii Naţionale de handbal feminin după ce a învins în deplasare formaţia CS Măgura Cisnădie, cu scorul de 36-19 (15-9), joi, într-un meci în devans din etapa a 21-a.

Cristina Neagu a marcat 10 goluri pentru CSM Bucureşti, iar brazilianca Eduarda Amorim, la meciul său de debut pentru ''tigroaice'' a înscris de două ori. Alexandra Dindiligan a marcat 4 goluri pentru campioane, iar Malin Aune, Siraba Dembele şi Ema Ramusovic au reuşit câte 3 goluri.

Ajunsă la 35 de ani, Amorim juca la Rostov din vara anului trecut. De meserie inter stânga, aceasta a avut cea mau bună perioadă în tricoul lui Gyor, cu care a cucerit cinci trofee Champions League (2013, 2014, 2017, 2018 și 2019).

Marilena Neagu a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 7 goluri.

Clasament Liga Florilor

1. CSM Bucureşti 53 puncte (21 jocuri)

2. CS Rapid Bucureşti 51 p (20 j)

3. SCM Râmnicu Vâlcea 40 p (19 j)

4. CS Minaur Baia Mare 39 p (20 j)

5. CS Măgura Cisnădie 39 p (21 j)

6. SCM Gloria Buzău 37 p (20 j)

7. HC Zalău 34 p (20 j)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!