”Dulăii” au primit vizita portughezilor miercuri seară la Sala Polivalentă din București. Dacă la pauză scorul era 20-14, Dinamo s-a menținut bine și în actul secund și au câștigat, în cele din urmă, la patru goluri diferență.
Dinamo a defilat în Liga Campionilor la handbal, iar Dennis Politic a reacționat categoric: ”Sperăm să ajungem și noi în UCL”
La Polivalentă au fost și jucătorii echipei de fotbal de la Dinamo. Iar după meci, Cătălin Cîrjan și Dennis Politic au stat de vorbă cu reprezentanții mass-media.
”E foarte frumoasă atmosfera. Știam că băieții au o echipă foarte bună. Am venit în seara asta să-i susținem. Sperăm să se califice mai departe”, a punctat Cîrjan.
(n.r. Sutneți doar voi sau și restul echipei?) E și restul echipei. Am venit toți. Ne bucurăm că-i putem susține pe băieți. Ne bucurăm pentru ei și ne bucurăm că suntem toți același club până la urmă.
Sperăm să ajungem și noi să jucăm în Champions League cu echipa de fotbal”, a spus și Dennis Politic.
În Liga Campionilor la handbal masculin, Dinamo se află pe locul 3 în Grupa A cu opt puncte înregistrate după șase etape. ”Dulăii” au bifat patru victorii și două rezultate de egalitate.
Pentru Dinamo urmează acum meciul cu CSM Făgăraș din Liga Zimbrilor. Cele două se întâlnesc vineri, 25 octombrie, de la ora 18:00.