Înaintea meciurilor de foc cu Veszprem din Champions League (joi) și cu Steaua din Liga Zimbrilor (duminică, ora 17:30, LIVE pe Pro Arena și VOYO), campioana Dinamo a primit o veste totuși bună, în ciuda situației complicate cu accidentarea portarului titular Vladimir Cupara.
”Accidentarea portarului nostru Vladimir Cupara nu este atât de gravă cum părea în prima fază.
După 11 zile de examinări, analize și interpretări, opiniile doctorilor au convers spre aceeași direcție: ligamentele nu sunt afectate și drept urmare nu este necesară o intervenție chirurgicală.
Cupara a fost examinat de doctorul Guti de la Barcelona, de specialiști în medicină din Serbia, dar și de doctorul Daniel State de la Spitalul Ponderas din București.
Vladimir Cupara: ”Am evitat cea mai gravă accidentare posibilă pentru orice sportiv”
”Examinările au stabilit că doar osul a fost afectat. Ligamentele încrucișate anterioare, meniscul și ligamentele laterale sunt sănătoase.
Osul este fisurat, dar voi putea reveni pe teren în viitorul apropiat.
Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, prietenilor și familiei pentru sprijinul acordat. Au fost 11 zile lungi.
Faptul că am fost bine pregătit și că m-am îngrijit de corpul meu m-a ajutat să evit cea mai gravă accidentare posibilă pentru orice sportiv. Acesta este un stimulent pentru mine să continui să am grijă de mine și mai mult”, a declarat Vladimir Cupara.
Cupy va lipsi o perioadă din programul de pregătire al echipei, timp în care este necesară refacerea osului fisurat”, a precizat CS Dinamo.
Astăzi, ”dulăii” antrenați de David Davis pleacă spre Veszprem, acolo unde vor întâlni echipa pregătită acum de nimeni altul decât Xavi Pascual, fostul tehnician al lui Dinamo.