I-am batut pe norvegieni la ei acasa! Sandefjord 27-28 Steaua!
MEDIAFAXÂ / Echipa de handbal masculin Steaua Bucuresti a invins, sambata, in deplasare, formatia norvegiana Sandefjord TIF, cu scorul de 28-27 (15-17), in prima mansa a turului trei al Cupei Cupelor.
Steaua a fost echipa care a deschis scorul, prin extrema Ionut Georgescu, conducand formatia nordica pana in minutul 9, cand Sandefjord a egalat (5-5). Apoi, gazdele au trecut la carma jocului. Stelistii au tinut aproape si chiar au egalat, 11-11, in minutul 22, prin acelasi Georgescu, dar la pauza, tot norvegienii au iesit in avantaj, scor 17-15.
La reluare, Steaua a marcat din nou prima, egaland prin doua reusite ale extremei stanga, Bogdan Voina, 17-17. Hansen de la Sandefjord a replicat la fel, pentru 20-17, dar stelistii au revenit, prin Voina, 20-19 si au egalat, 20-20, dupa un gol al centrului Mazilu (min. 40). Meciul a continuat cap la cap, nordicii luptand pentru un avantaj mai consistent, in timp ce stelistii au opus rezistenta, marindu-si sansele la calificarea in optimi, cu fiecare gol marcat.
Dupa un interval de cinci minute, in care nici o echipa nu a inscris, Steaua a egalat prin Ilies, 23-23, si a preluat conducerea prin reusitele lui Mazilu si Rudici, cu 10 minute inainte de final. In ultimele minute, handbalistii norvegieni au atacat cu toate fortele, in timp ce stelistii si-au pastrat calmul, reusind sa ramana in avantaj pana la fluierul final, cand tabela arata 27-28.
Partida retur cu Sandefjord este programata pentru 25 noiembrie, de la ora 18.30, cel mai probabil in Sala Sporturilor din Chiajna.
Tot sambata mai sunt programate partidele dintre LIF Lindesberg (Suedia) 34-35 UCM Resita si Wacker Thun (Elvetia) 27 - 26 Poli Timisoara, ambele contand pentru prima mansa a turului trei al Challenge Cup.
Duminica vor avea loc partidele dintre Dunaferr (Ungaria)-Dinamo Bucuresti (Cupa EHF) si Uztel Ploiesti-Pfadi Winterthur (Elvetia, Challenge Cup), ambele in prima mansa a turului trei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News