Interul stânga danez, care va încerca să umple golul pe care îl va lăsa Cristina Neagu, care se va retrage la finalul sezonului, a bifat toate ediţiile turneului final al Ligii Campionilor din ultimele şapte sezoane.
Carieră de succes pentru Anne Mette Hansen
Handbalista de 30 de ani joacă în prezent la Metz Handball. Daneza avea 22 de ani în 2017, când se transfera de la Kobenhavn Handbold la Gyor Audi Eto KC. A urmat o serie de şase sezoane la Gyor, în care a jucat de cinci ori la Final Four-ul EHF Champions League, singura excepţie fiind sezonul 2019-2020, întrerupt de pandemie. Trei finale, două trofee şi 233 de goluri are Hansen în cea mai importantă competiţie intercluburi.
În vara anului 2023, jucătoarea daneză s-a transferat la Metz, pentru a fi alături de Louise Burgaard şi Kristina Jorgensen, colegele de la naţionala Danemarcei. În primul său sezon la Metz a avut 54 de goluri înscrise şi un nou Final Four în EHF Champions League.
După ce a fost desemnată cel mai bun inter stânga al Europeanului de junioare din 2013, Anne Mette Hansen a debutat în naţionala de senioare a Danemarcei în acelaşi an, pe 27 octombrie, când încă era legitimată în ligile inferioare daneze. În luna decembrie a aceluiaşi an a făcut parte din echipa care a câştigat bronzul la Europeanul senioarelor.
De atunci, Anne Mette Hansen a devenit o piesă de bază a puternicei echipe reprezentative a ţării sale, pentru care a adunat 186 de selecţii şi a înscris 555 de goluri. Hansen ocupă a şasea poziţie în clasamentul marcatoarelor all-time din naţionala Danemarcei, prima dintre jucătoarele aflate încă în activitate.
"Sunt bucuroasă să mă alătur echipei CSM Bucureşti pentru următoarele două sezoane. Este unul dintre cele mai mari cluburi din Europa şi mereu mi-a plăcut să joc aici ca adversar. Acum abia aştept să evoluez pentru CSM, de data aceasta având fanii din tribune de partea mea. Chiar sper să pot ajuta clubul să-şi atingă obiectivele atât în campionatul intern, cât şi în EHF Champions League", a declarat Anne Mette Hansen.