INTERVIU Narcisa Lecușanu: „Luăm medalie la Mondiale când vrem noi! Când vrem noi să ne implicăm în dezvoltarea handbalului. Trebuie doar să credem și să muncim”
Handbal
Narcisa Lecușanu (46 de ani) este membru executiv al Federației Internaționale de Handbal. A jucat ca inter stânga între 1993 și 2010, fiind vicecampioană mondială cu naționala României în 2005. A câștigat de două ori Cupa Cupelor, cu Ikast (Danemarca) și cu Oltchim.
La finalul anului trecut, a fost lector la Sports Business Academy, singura academie de sport și business din sud-estul Europei.
În prima parte a interviului cu Narcisa, am discutat despre numărul mare de străine care vin în campionatul nostru pe salarii mari, despre pregătirea fizică după modelul rusesc care se făcea pe vremea când ea juca handbal și despre fetele de la naționala U19 care au luat bronzul european în această vară. Vorbim acum despre Cristina Neagu, despre ce trebuie să facă un lider de echipă și despre sala polivalentă care nu mai apare la București.
Am avut cea mai bună jucătoare din lume, pe Cristina Neagu. De ce crezi că n-am mai obținut nimic în ultimii 7-8 ani?
Cristina clar are o valoare. Dar trebuie să faci parte din grupul ăla ca să îți dai seama ce s-a întâmplat și să vii cu o analiză corectă și concretă. Din câte știu eu de pe vremea când jucam, punctul forte în discuțiie teoretice era apărarea. Iar în apărare nu poți fi doar cu un om. O apărare bună o formează toți/toate șapte din echipă. O apărare foarte bună, contraatac și am câștigat meciul (n.r. - râde).
Ce simplu e!
Da. Golurile ușoare sunt cele date pe contraatac, cu extreme care aleargă extraordinar de bine, gen Farcău, Vărzaru.
Poate asta ne-a lipsit în ultimul timp, jocul de contraatac și cu extremele?
Nu știu să zic dacă ne-a lipsit, că au fost. Nu pot să zic că ne-au lipsit. E un cumul acolo. Dar au mai fost rezultate. Un bronz în 2015...
Eu vorbeam de ultimii 7-8 ani...
Am fost la Olimpiada de la Rio... A fost Mondialul din Japonia, unde țara gazdă ne-a bătut la 17 goluri, dar atunci a fost problema aceea cu Brașovul (n.r. - sportive de națională suspendate pentru dopaj), nu poți să-i pui în cârcă doar antrenorului. Sunt „lebedele negre” despre care vorbește Taleb (n.r. - scriitor și filozof libanez-american) tot timpul, pe care nu ai cum să le anticipezi. Întotdeuna, la sporturi de echipă, ai nevoie de o echipă. Chiar dacă numeri goluri multe, trebuie să vezi și acțiunile bune din apărare sau mingile parate de portar. Ai văzut și la fetele de la U19. Când poarta și apărarea n-au mers în primul meci cu Portugalia, au luat bătaie. Când au jucat bine și în apărare, au câștigat încredere și au luat bronzul. Că puteau să dea Lixăndroiu și Boiciuc câte 10 goluri fiecare, dacă nu mergea și apărarea. Aveam o profesoară la facultate, doamna Costache Maria, la filozofie, care ne spunea tot timpul: „Nu uitați regula lanțului!”. Știi care-i cea mai importantă za dintr-un lanț?
Ce înseamnă o echipă
Care?
Zaua cea mai slabă. În sport, e vorba de sportivul care cară doar mingile, dar dacă el nu le-a adus la teren, nu mai ai cu ce să te încălzești. Important e fiecare într-o echipă. Și maseurul, și omul care dă bidonul cu apă la timp. Ai liniștea aia ca să te poți gândi de ce ai ratat, dacă ai făcut acțiunea bună sau nu, să te întrebi de ce nu-ți iese, iar dacă îți iese, trebuie să te întrebi cum faci să-ți iasă mai bine. Sau când întâlnești adversari foarte buni, cum faci să fii mai bun decât ei. Te compari cu alții, dar eu nu mă puteam compara, de exemplu, cu o handbaistă care are o viteză foarte mare. Și-atunci, trebuia să exploatez atuul meu, săritură și aruncat tare la poartă. De-aia zic că întotdeauna e un cumul. Nu poți să spui că din cauza cuiva sau a altcuiva. Până la cel care greșește, sunt niște antrenori, niște oameni în spate, sunt niște colegi stânga, dreapta. Că de-aia e echipă. Să te ajuți unul pe altul. Când nu poate unul... Dacă nu putea Cristina Neagu, trebuia să facă altcineva. Cristina e una, iar în lot sunt 16. Ce facem cu celelalte 15?
Probabil trebuia ajutată mai mult...
Nu neapărat ajutată. Trebuiau să funcționeze ca o echipă.
Ce face un lider
De multe ori în ultimul timp, România nu a funcționat ca o echipă.
Păi da. La momentul respectiv, trebuia analizat de ce nu a funcționat ca o echipă sau ce se putea face. Păi așa, cu „vorbim mai târziu”... Și la ultimul European, din Macedonia, a fost un cumul de factori. Va veni Mondialul din decembrie. Suntem români și, cu bune cu rele, trebuie să le susținem, să investim în fetele de la nțională. Și nu mă refer numai financiar, ci și la încredere. Să pregătești piesele cele mai importante care te duc la victorie, să le faci să te ducă la victorie. Trebuie să acționezi așa fel încât toate să meargă împreună, nu individual. Dacă merge doar individual, înseamnă că nu există un lider bun. Un lider bun își ia echipa și ajung împreună la final. Nu își pierde echipa pe drum și ajunge singur. Atunci, nu mai e echipă și nu mai e lider.
Ce să facem ca să avem o sală performantă, modernă, în București? Cine ar trebui să întreprindă ceva?
Păi clar că autoritățile, cei care dețin locul. Dar și cei care răspund de sport. Și Comitetul Olimpic pote să fie o voce, Ministerul (n.r. - Autoritatea Națională pentru Sport). Dacă s-ar uni toți, s-ar putea crea și acel spațiu numit Sală Polivalentă. Am văzut și acum la Berlin, și în Suedia, la Campionatul Mondial din ianuarie, și în Danemarca, și la Budapesta, niște săli imense, polivalente, care pot fi folosite, modulate pentru orice eveniment. Ele trebuie să aducă un venit anual. E cerere mare în București, mă uit la echipele de handbal care sunt în cupele europene și au nevoie de așa ceva. Mă gândesc la CSM, care se plimbă de la sala Apollo la Polivalentă...
Să mai construim și noi ceva!
Păi CSM a câștigat Champions Legue fără să aibă o sală proprie...
Polivalenta. A fost bună, dar are o vârstă. Mi-ar plăcea să mai construim ceva, pentru că e nevoie.
Și dinspre Federație ar trebui să vină un imbold?
Păi bănuiesc că federațiile își doresc. Și mă gândesc și la baschet. Toată lumea vrea la Cluj acum și mi se pare normal, acolo e capcitatea cea mai mare. Iată, a fost și gimnastica ritmică acolo. Sportul e și un ambasador pentru fiecare țară, un catalizator care poate aduna foarte mulți oameni din toate colțurile lumii. Sportul sparge orice barieră. Stai împreună, discuți...
S-ar umple clar o sală de 10.000 de locuri în București.
Eu zic că da. Chiar și mai mare. La Budapesta, la Final Four, a fost sala arhipină, 20 și ceva de mii de locuri. Oamenii iubesc handbalul, e un sport frumos, dinamic, te solicită...
Se dau multe goluri...
Să știi că am auzit oameni cărora nu le place că se dau multe goluri.
„Să ne uităm jos, să-i aducem pe copii la sport”
Când mai luăm medalie la un Campionat Mondial sau European?
Când vrem noi. Când suntem implicați total în tot ceea ce înseamnă dezvoltare. Nu poți să ai ceva dacă nu muncești acolo, jos. E ca în agricultură. Ca să pot să strâng roadele, trebuie mai întâi să pun sămânța în pământ, apoi s-o ajut să crească. Nu putem să naștem un bebeluși și să-l vrem student a doua zi. Trebuie să existe o evoluție firească. Trebuie să ne uităm jos, să-i aducem pe copii la sport, în speță la handbal. Apoi, să-i învățăm să alerge, să se miște, să prindă mingea, să paseze, să lucreze în echipă. Nu numărăm doar goluri, numărăm și pase.
Durează vreo 10 ani un proiect de acest gen...
Da, dar uite, au apărut aceste fete care au luat bronzul european, mai e generația 2014, mai sunt câteva care au crescut, chiar dacă nu au fost într-o generație cu medalie la juniori sau tineret. Într-o generație nu sunt foarte multe vârfuri. Unul, două, trei. Și nu-i ușor să faci o coeziune a unui grup.
„Să creăm o națională solidă, să creăm lideri!”
N-am luat prea multe medalii cu Cristina Neagu în echipă, dar ce ne facem fără ea, când n-o mai juca?
Creăm alte „Cristine”. Sau creăm o echipă națională solidă.
Ai văzut la naționala Under 19 o fată care să aibă calitățile Cristinei Neagu?
Norvegienii, de exemplu, n-au plâns niciodată că s-a lăsat nu știu cine.
Păi au avut mai multe jucătore valoroase, mai mulți lideri...
Pentru că le-au creat ei. Nu ne împiedică nimeni și pe noi să le creăm.
Putem crea din naționala asta Under 19 niște lideri?
De ce nu? Dacă li se dă credit și se muncește cu fetele, evoluția nu se termină. Sper, în primul rând, ca din partea fetelor să nu se termine.
Deci cine poate deveni liderul naționalei de la Under 19?
Nu știu, un lider se impune. Nu trebuie să-l alegi. Prin joc, prin atitudine, prin ceea ce ești ca om. Nu poți doar să joci bine, trebuie să fii și empatic, să-ți pese. E ca în viață. Tot ce vorbim despre sport putem reflecta în viață și în orice domeniu. Indiferent de câte medalii ai acasă, să știi că se și plânge. Nu-i totul roz.
Să plângi fiindcă ești vicecampion mondial!
Ai plâns în carieră?
Normal că plângi. Trăiești tot felul de dezamăgiri. De cele mai multe ori, locul 2 plânge. E vorba de dezamăgirea aceea de moment. Cel puțin noi, balcanicii. Că partea scandinavă n-am văzut să fie așa când câștigă o medalie. Așa am crescut noi.
Ați plâns in Rusia când ați pierdut finala pentru aur?
Au fost și câteva lacrimi. Dar am și acceptat că Rusia a fost o echipă foarte puternică și că n-o puteai bate în ziua aia nici dacă mai jucai două meciuri. Acum, când rememorez, mă gândesc că s-a terminat frumos.
Am vrea să se mai repete...
Da, și eu îmi doresc foarte mult. Doar trebuie să credem și să muncim. Potențial există, copiii vor să facă handbal. Nu e ușor să fii antrenor la juniori. Amândoi avem copii, ne e greu uneori, dar când ai 16 la antrenament? Trebuie să-l mulțumești pe fiecare, să-l faci să revină, să simtă că face parte dintr-o echipă. Apoi mai e și implicarea părinților. Când am lucrat în Federația Română de Handbal, am fost promotorul minihandbalului. Ne-am gândit cum să facem ca să coborâm și noi puțin selecția. Am creat acest concept de minihandbal, cu teren redus, cu poarta mai mică. Și-am umblat toată țărișoara asta. Mi-am dat seama că părinții își doresc mai mult decât puterea copilului. Părinții trebuie să înțeleagă că există niște antrenori care se implică, sunt zilnic acolo. Ei vin doar la meciuri și vor să joace doar copilul lor. Nu e ok.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
