Ne-au luat frica: "Antrenorul Danemarcei ne-a spus ca suntem cei mai buni din lume!"
Handbal
Presedintele federatiei de handbal, Cristian Gatu spune ca a primit laude pentru jocul senzational reusit de fetele lui Voina in Macedonia pana si de la adversari.
"Fetele au avut evolutii promitatoare, iar echipa este in crestere de la meci la meci. M-au impresionat foarte mult declaratiile facute de adversarii nostri la finalul partidelor in care i-am invins. Antrenorul Danemarcei a zis chiar ca a intalnit cea mai buna echipa din lume! E ceva!" a marturisit Gatu in Evenimentul Zilei, care a inceput sa isi faca calcule pentru calificarea in semifinale: "Daca noi batem Spania, iar Danemarca trece de Norvegia, facem sase puncte, distantandu-ne astfel la trei puncte de urmaritoarele noastre. Iar calificarea in semifinale ar fi foarte aproape. Ar mai ramane un meci 'cu cantec', cel cu Ucraina", a declarat Gatu.
Presedintele federatiei de handbal a vorbit si despre diferenta de atmosfera din lotul lui Voina, fata de perioada Tadici.
"Atmosfera in sanul echipei este una excelenta! Jucatoarele sunt atente, vorbesc intre ele, vin vesele la masa, atunci cand e time-out se discuta calm, nu sunt striga. Acum se vorbeste cu 'doamna', nu cu 'taranca'... Sunt unele fete cu state vechi la lot, dar acum au alta fata. E un climat care le pune in valoare" a incheiat Gatu in Evenimentul Zilei.
Articol recomandat de stirileprotv.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
ARTICOLE PE SUBIECT
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
CITESTE SI