EXCLUSIV O handbalistă de la CSM București spune că "fetița mea nu cred că scapă ca să nu facă handbal"
Aceasta este măritată cu unul dintre cei mai buni handbaliști români.
Andreea Rotaru (29 de ani / fostă Pricopi) s-a apucat de handbal la CSȘ Dinamo Brașov și a mai fost legitimată la Corona Brașov (2010-2017), SCM Craiova (2017-2018), SCM Rm. Vâlcea (2018-2019), Gloria Buzău (2019-2022) și CSM București (2022-2023).
Handbalista are meciuri pentru naționalele de junioare, tineret și senioare ale României și este vicecampioană mondială universitară (2016). În palmaresul ei se mai află Cupa EHF (2018), titlul de campioană în Liga Florilor (2019), Cupa României (2021) și Supercupa României (2018, 2021).
În 2019, ea s-a măritat cu handbalistul Adrian Vlăduț Rotaru (28 de ani / CSM București), iar domnișoară și cavaler de onoare le-au fost colegii Denisa Dedu și Robert Militaru. Andreea a născut o fetiță, la finalul anului 2022, despre care spune că îi va fi greu să nu facă handbal, ținând cont de pedigriul familiei.
"Vrem să terminăm sezonul fără înfrângere, asta ne dorim cel mai mult"
"Vrem să terminăm sezonul fără înfrângere, asta ne dorim cel mai mult. O să tratăm toate meciurile foarte serios. Ne pregătim intens și pentru ce urmează în Champions League, este o 'dublă' foarte importantă pentru noi, din care trebuie să ieșim învingătoare. Tratăm meciurile din competițiile interne foarte serios pentru a ne pregăti pentru ce urmează în Champions League. Nu prefer vreo echipă dintre Esbjerg și Brest. Nu contează adversarul, noi trebuie să ne facem treaba. Suntem conștiente că orice echipă din cele două am întâlni va fi greu. Ca să mergem mai departe, trebuie să fim la capacitate maximă.
"La mine în familie se mănâncă handbal pe pâine"
La mine în familie se mănâncă handbal pe pâine, într-adevăr. Este dificil uneori, dar ne descurcăm. Asta este viața noastră, asta ne-am ales să facem. Ne-am asumat că va fi un pic greu, când am decis să mergem cu cea mică și cu handbalul, în același timp. Cel mai important e că suntem sănătoși și că ne-am păstrat interesul pentru handbal. Când nu jucăm, nu ne antrenăm sau nu ne gândim la handbal ne ocupăm de cea mică, suntem părinți cu normă întreagă.
Ne ocupă cam tot timpul în afara handbalului. Are nevoie de toată atenția noastră, dar pot să spun că ne relaxăm cu ea. Dacă se va apuca și ea de handbal? Eu cred că da, nu știu dacă scapă să nu facă handbal. Având în vedere că o să stea numai pe lângă noi și o să o aducem la sală, o să vadă handbal în fiecare zi, e o posibilitate destul de mare să fie tot handbalistă", a declarat Andreea Rotaru.
.....
"Sper și îmi doresc să fie din nou anul CSM-ului, după 7 ani"
Ema Alivodic (fostă Ramusovici) crede că creșterea dificultății în întrecerea internă a dus la progresul lui CSM București din ultima vreme. Pivotul din Muntenegru nu are vreo adversară preferată pentru sferturile de finală ale Champions League, dar speră ca "tigroaicele" să cucerească trofeul după disputarea Final Four.
"Sunt foarte mândră de modul în care s-a descurcat echipa în acest sezon. Vom încerca să continuăm la fel, să rămânem pe primul loc. Campionatul din România este foarte puternic, așa că orice echipă ne poate pune probleme. Nu ne gândim încă la trofee, pentru că trebuie să fim concentrate 100% la fiecare meci. Ne-am obișnuit să balansăm între meciurile din Champions League și din campionat, pentru că și cele din România sunt grele.
Încercăm să tratăm toate meciurile la fel. Exersăm la fiecare meci, încercăm să devenim o echipă din ce în ce mai bună. Folosim orice oportunitate, antrenamente și meciuri, ca să progresăm. Nu am o echipă preferată în Champions League, nu cred că vreuna dintre Brest sau Esbjerg este o variantă mai ușoară. Sper și îmi doresc foarte mult să fie din noul anul lui CSM București, după o pauză de șapte ani", a declarat Ema Alivodic.
Foto - arhiva personală, Gabriel Chirea, CSM București (FB)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News