"Oferim printre cele mai mari salarii din Europa. De ce nu ne comportăm invers? Vă dau un exemplu!" Robert Licu, discurs-manifest

Oferim printre cele mai mari salarii din Europa. De ce nu ne comportăm invers? Vă dau un exemplu! Robert Licu, discurs-manifest Handbal

Robert Licu (53 de ani / 1,97 m) e unul dintre cei mai valoroși interi dreapta din istoria handbalului românesc. 

Robert Licu, fost mare handbalist al României, care a și luptat în trecut pentru postul de președinte al forului român de profil, are o viziune interesantă despre target-urile pe care trebuie să și le stabilească jucătorii români. 

Robert Licu, om de bază pentru România la ultimul European jucat, în 1996

Într-o perioadă în care în România handbaliștii și handbalistele au salarii consistente, iar străinii sunt plătiți regește în Liga Florilor și în Liga Zimbrilor, Robert Licu e de părere că naționalele României ar crește valoric dacă jucătorii români ar evolua la formații din străinătate. 

  • Rob 3

Într-un interviu oferit jurnalistului Marius Huțu de la We Love Sport, fostul mare inter dreapta a subliniat câteva aspecte esențiale și și-a argumentat discursul, totul în contextul participării României la CE din Germania de handbal masculin. 

Robert Licu, fost inter care a evoluat în Germania, e fiul celebrului Ghiță Licu. Robert a făcut parte din naționala României care în 1990, în Cehoslovacia, cucerea medalia de bronz la CM, dar a fost component al tricolorilor și la ultimul European jucat, în 1996. 

Robert Licu: Suedia are maximum 2-3 jucători din campionatul intern la echipa națională. Restul joacă în cele mai tari campionate, în special în Bundesliga. Sunt și alte exemple. OK, au început norvegienii să-și mai aducă niște jucători acasă datorită unor legi pe care le-au dat"

Licu duce discuția către tot sportul românesc în interviul scris de Marius Huțu, specialist în handbal. 

„Politica pe care o face în general sportul românesc, iar aici nu mă refer numai la handbal, este total greșită. Și vin cu argumente. Nu cred că suntem printre cele mai bogate țări din Europa, din Uniunea Europeană. Aici cred că suntem cu toții de acord. Atunci, de ce ne comportăm în așa fel încât să acționăm ca o țară care ar fi printre cele mai bogate? 

Oferim printre cele mai mari salarii din Europa la feminin și salarii bunicele la masculin. Este un argument, corect? De ce nu ne comportăm invers? Putem da și exemplu. Suedia are maximum 2-3 jucători din campionatul intern la echipa națională. Restul joacă în cele mai tari campionate, în special în Bundesliga. Sunt și alte exemple. OK, au început norvegienii să-și mai aducă niște jucători acasă datorită unor legi pe care le-au dat. Dar nu se compară România la PIB cu această țară, printre cele mai înstărite din Europa.

Nu cumva facem ceva greșit, ca și politică a investiției? Nu cumva o parte din acești bani ar trebui să-i redirecționăm către investiții în infrastructură, în dezvoltarea copiilor și juniorilor, în promovarea lor, în așa fel încât ei să joace apoi în străinătate? Să-i creștem până la un anumit nivel, să le punem bazele foarte bine și să meargă să ne reprezinte pe noi, cu mult curaj, undeva în afară.

  • 243 de meciuri a jucat Licu pentru România 
  • 1054 de goluri a marcat Licu pentru națională 
  • 1414 goluri a înscris Vasile Stângă pentru națională - lider în clasamentul golgheterilor all-time

În momentul de față, dacă tu oferi niște salarii mai mari decât în alte țări, este normal ca jucătorii să nu-și dorească să plece. Aici e foarte important factorul educativ. Aș da și un exemplu personal. Eu am avut propunere, când eram spre finalul carierei, să mai joc în România, dar nu am revenit.

Robert Licu: "Am jucat la Koln cu 19.000 de spectatori. Cum să mai vin să joc aici?"

Când am jucat la Koln cu 19.000 de spectatori, cum să mai vin să joc aici? Așa vedeam eu lucrurile, poate le vedeam prost, nu zic nu. Poate financiar nu era la fel de bine, poate noi cei din generația mea eram mai idealiști, dar ca sportiv nu vrei să te duci să joci unde evoluează cei mai buni? Vrei să joci în România, de ce? Numai pentru că îți dau aici mai mulți bani? Pentru sume mai mici sau apropiate, ai putea să joci în Germania, în Franța, să îți dovedești că ești un handbalist mai bun, să înveți ceva.

Tocmai pentru că suntem unde suntem cu handbalul, dacă am reuși să creăm o bază până la o anumită vârstă și apoi să exportăm jucătorii, să-i lăsăm să învețe și ce înseamnă handbalul în țările nordice, în vestul și centrul Europei și așa mai departe, am avea mai mult de câștigat, asta este părerea mea. Aici trebuie să se schimbe politica, dar probabil că sunt foarte puțini care văd asta, cei mai mulți sunt de altă părere. Ar fi mult mai benefic ca jucători să iasă în afara țării”, a declarat Robert Licu, pentru We Love Sport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!