OPINIE / Handbalul, sportul national! Poate, dar deocamdata nu al Romaniei! Gabi Chirea, despre problemele mari din handbalul romanesc

Gabriel Chirea / [email protected]

Prin cooptarea spaniolilor Ambros Martin si Xavier Pascual ca selectioneri ai nationalelor feminina si masculina, presedintele Alexandru Dedu a incercat o lovitura de imagine si sa ne faca sa trecem cu vederea ca, dupa Revolutie, handbalul romanesc a pierdut contactul cu sportul de inalta performanta, a suferit o hemoragie a fondurilor, a fost condus de oameni cu preocupari de cele mai multe ori contrare binelui fenomenului si, timp de aproape 30 de ani, nu s-a lucrat prioritar pentru dezvoltarea celui mai de pret bun pe care il aveam - sportivii, ei cazand undeva la periferia spectrului intereselor si deciziilor. Pe langa lipsa investitiilor inteligente si cinstite in sportivi si antrenori, alte probleme majore au fost reprezentate de invechirea bazei materiale si a metodelor de pregatire si selectie, dar si de deciziile stupefiante date de federatie prin intermediul comisiilor care se ocupa de arbitraje si litigii, uneori contrare bunului simt si chiar legii.

La feminin, Romania a cucerit de trei ori titlul de campioana mondiala. Dar doar o data la handbalul in 7, in 1962, de celelalte doua ori fiind vorba de o competitie desfasurata pe teren de sport (in 11 jucatoare), in 1956 si 1960. Deci, au trecut 55 de ani de la ultimul succes al sportivelor noastre in aceasta competitie! Ultima finala mare a fost jucata in 2005 si a fost pierduta clar in fata Rusiei. Romania nu a fost niciodata campioana europeana, ocupand doar un loc 3, in 2010, si nici campioana olimpica. Cel mai bun loc ocupat la JO dateaza chiar de la prima participare, in 1976, pozitia a 4-a. De altfel, nationala noastra s-a calificat doar la patru editii (din 11 posibile).

Daca lasam cifrele de vorbeasca, Romania pare ca bate pasul pe loc de zeci de ani, fiind intrecuta, pe langa reprezentativele cu pretentii si traditie si de altele abia aparute in handbalul mare. Daca le scoatem din ecuatie pe Mariana Tarca, Carmen Amariei si Cristina Neagu, jucatoare de clasa mondiala, care au tras de multe ori echipa dupa ele, nationala noastra a prezentat in ultimii 30 de ani doar o echipa decenta, cu pretentii prea mari comparativ cu posibilitatile ei de exprimare.

Nu avem un sistem bine pus la punct de selectie si pregatire a tinerelor jucatoare, de multe ori echipele de club au fost folosite ca un mod temporar si nesofisticat de sifonare a banului public, majoritatea antrenorilor sunt depasiti in privinta metodelor de pregatire si a modului in care comunica cu sportivele, federatia a fost condusa pe interese si intr-un mod netransparent, nu inovam pe nicio latura a acestui sport si nici nu parem dispusi sa incercam sa adaptam la realitatile nationale, intr-un mod realist, imbunatatirile aduse de altii in privinta pregatirii fizice si tacticii.

La masculin, Romania este cvadrupla campiona mondiala (1961, 1964, 1970, 1974) si dubla medaliata cu bronz (1967, 1990), plus o medalie de argint in 11 jucatori (1959). In ultimii 20 de ani, "tricolorii" s-au calificat doar de doua ori la turneele finale (2009 - locul 15, 2011 - locul 19). Cea mai buna clasare la un Campionat European este locul 9, in 1996, care a coincis si cu ultima calificare. La Jocurile Olimpice, nationala masculina a cucerit o medalie de argint (1976) si trei de bronz (1972, 1980, 1984), dar ultima participare a avut loc in 1992, la Barcelona, unde am ocupat locul 8.

Handbalul masculin romanesc a inregistrat o cadere dramatica, exact in momentul in care a incetat sa mai fie finantat si administrat de stat si cand fenomenul la nivel mondial a devenit cu adevarat profesionist. Pe langa aceleasi probleme ca la feminin, ramura masculina a pierdut mult si pentru ca federatia nu a protejat deloc jucatorii autohtoni, in care s-a investit putin si ineficient in perioada junioratului. Ei au parut mereu sacrificati in fata transferurilor unor hoarde de jucatori din spatiul ex-iugoslav, ex-sovietic sau din vestul continentului. In acest moment, in ciuda rezultatelor exceptionate ale generatiei lui Gatu, Gruia, Otelea sau Birtalan din anii ’60-’70, handbalul masculin romanesc a pierdut contactul cu cel de inalta performanta si jucatorii au grave carente din punct de vedere fizic si tactic.

Asa ca in loc sa rebranduiasca cu simboluri dacice o forma fara fond, sa se laude cu valoarea Cristinei Neagu si rezultatele celor de la CSM Bucuresti (care joaca in unele momente ale meciurilor din Liga Campionilor fara nicio romanca in primul 7), sa se bata cu caramida in piept pentru jucatoarele ajunse la lot, dar a caror crestere a suportat-o de multe ori cluburile, si sa aduca doi antrenori spanioli cu, probabil, salarii destul de costisitoare pentru o tara atat de saraca, poate forul national se intoarce la baza piramidei si incepe sa lucreze intensiv la nivel de copii si juniori si la instruirea antrenorilor. Cu juniorii si antrenorii tineri romani iti poti face mai greu poze de colectie la aeroport si sa acorzi interviuri electorale, dar macar asa ar exista o justificare ca handbalul sa redevina sport national.