OPINIE // Risca sa devina Ambros Martin un Cristoph Daum al handbalului feminin romanesc?

Autor: Gabriel Chirea

In octombrie 2016, FRH si presedintele Alexandru Dedu demarau o noua etapa in activitatea lor - ciclul olimpic 2020, numindu-l selectioner al echipei nationale feminine pe Ambros Martin. Acesta il inlocuia pe Tomas Ryde, care tocmai fusese numit CEO peste un grup de firme din Suedia. Antrenorul spaniol avea o cota foarte buna, deoarece castigase ca jucator Liga Campionilor, Supercupa Europei si Cupa EHF cu Portland San Antonio, iar ca antrenor jucase o finala a celei mai importante competitii intercluburi cu echipa feminina SD Itxako si isi trecuse in palmares alte doua Ligii ale Campionilor cu Gyor (2013 si 2014, intre timp a mai castigat doua, in 2017 si 2018). In 2016, Martin asigurase interimatul pe banca nationalei Ungariei, impreuna cu Gabor Elek, inainte ca postul sa fie preluat permanent de Kim Rasmussen, care venea de la CSM Bucuresti, club castigator al triplei istorice Liga Nationala - Cupa Romaniei - Liga Campionilor. In vara acestui an, ibericul a preluat echipa de club Rostov-Don, campioana Rusiei, dupa despartirea de Gyor.

Un bun profesionist si un antrenor cu rezultate excelente la echipele de club, Martin nu a rupt insa gura targului la nationala Romaniei, preluand echipa dupa JO 2016 de la Rio, unde tricolorele s-au clasat pe un dezamagitor loc 9, dar si dupa locul 3 la Campionatul Mondial din 2015. Sub comanda sa, "tricolorele" au terminat pe pozitia a 10-a Mondialul din 2017 si vor juca finala mica la Europeanul din 2018. Presedintele Dedu si FRH au fost criticati des in aceasta perioada pentru ca l-au reconfirmat in functie, dupa eliminarea rusinoasa a nationalei feminine de handbal din optimile CM 2017 din Germania, chiar marindu-i spaniolului salariul, incepand cu 1 ianuarie 2018, la 10.000 de euro lunar.

De asemenea, tehnicianului i s-a reprosat ca nu este familiarizat cu echipele si jucatoarele din campionatul intern, din moment ce principala sa slujba, de la Gyor si de la Rostov, ii ocupa aproape tot timpul, ca ar lasa selectia exclusiv pe mana secunzilor din acelasi motiv (Horatiu Pasca, Costica Buceschi), ca nu vorbeste limba romana si nu poate transmite limpede informatii si sfaturi importante in timpul time-out-urilor, ca, din cauza timpului scurt petrecut cu jucatoarele, nu a reusit sa isi puna semnificativ amprenta asupra evolutiilor echipei si ca foloseste acelasi stil de joc perimat si imobil pentru imbunatirea caruia fusese adus, focusat aproape exclusiv pe calitatile exceptionale ale Cristinei Neagu, pe angajarea pivotului clasic, pe o aparare greoaie si fragila si pe o strategie din care lipsesc combinatiile cu extremele sau contraatacurile rapide.

Medalia de bronz sau locul 4 de la acest Campionat European, plus alibiul accidentarii grave a Cristinei Neagu si absenta ei din semifinala, nu pot ascunde faptul ca Romania a inceput perfect turneul, cu victorii pe linie in prima grupa (Cehia 31-28, Germania 29-24, Norvegia 31-23), dar s-a comportat foarte slab in grupa principala (Olanda 24-29, Spania 27-25, Ungaria 29-31), fiind zdrobita de Rusia, in semifinale, 28-22, sub privirile unui Martin fara solutii si naucit, care a terminat meciul cand furios, cand privind in gol, dupa un joc in care diferenta de 6 goluri in favoarea adversarelor putea fi usor dublata, daca elevele lui Trefilov fortau pe final de meci.

Cu Neagu scoasa din circuit intre 6 luni si 1 an de zile, cu un CSM Bucuresti care nu poate propune mai mult de 3-4 jucatoare la lotul national si acelea fara prea multe meciuri in picioare, cu prea multe jucatoare straine in Liga Nationala, fara handbaliste romance care sa fie oameni de baza la echipe puternice din Liga Campionilor, fara un selectioner care sa fie familiarizat cu baza de selectie si cu forma jucatoarelor, fara o strategie clara a FRH, nici la aproape 5 ani dupa ce Alexandru Dedu a devenit presedinte si cu evidente carente fizice si tehnico-tactice, plus cu o viteza in minus fata de echipele momentului, castigarea unei medalii la Olimpiada de Tokyo pare deja un obiectiv compromis. Iar Ambros Martin risca sa fie perceput ca un Cristoph Daum al handbalului romanesc: un antrenor venetic, exotic, emfatic, neproductiv si mult prea bine platit.