Președintele FRH a fixat obiectivul României la EURO. Când va avea loc turneul și cu cine e naționala în grupă

Președintele FRH a fixat obiectivul României la EURO. Când va avea loc turneul și cu cine e naționala în grupă Handbal

La Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei.

Echipa naţională de handbal feminin a României are ca obiectiv la Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie, în Austria, Ungaria şi Elveţia, ocuparea unuia dintre primele 12 locuri, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele FRH, Constantin Din.

"Echipa naţională a început pregătirea pentru prezenţa la Campionatul European din decembrie. Am avut o dublă cu Ungaria, e o echipă naţională tânără, cu media de 23 de ani, şi sunt semnale foarte bune din punctul meu de vedere. Un rezultat realist cred că ar fi locurile 1-12. Cred că este un obiectiv realist după modul în care echipa naţională s-a exprimat în această perioadă şi cred că putem să îl atingem. Avem un staff ambiţios, avem jucătoare valoroase. Au nevoie de meciuri internaţionale puternice. Cred că putem să ne atingem acest obiectiv", a declarat Din.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV | Adio, dar de ce? Patru reacții după retragerea Elizei Buceschi

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal afirmă totodată că obiectivul pe termen lung al echipei naţionale feminine este participarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028: "Motive de îngrijorare constructivă trebuie să existe tot timpul. Trebuie să ştim de ce avem nevoie pentru că echipa să evolueze cât mai bine. Ţinând cont că este o echipă în formare, obiectivul nostru clar şi limpede este prezenţa la următoarele Jocuri Olimpice. Trebuie să avem o echipă naţională puternică care să nu lipsească de la Jocurile Olimpice".

Acesta a anunţat că naţionala pregătită de Florentin Pera va participa la finalul lunii la Trofeul Carpaţi, la Cluj-Napoca, alături de Brazilia, Elveţia, Macedonia de Nord, Turcia şi Slovacia.

"La sfârşitul lunii avem de organizat două Trofee Carpaţi, unul la senioare şi unul la junioare. Pe 25, 26 şi 27 la Cluj va fi Trofeul Carpaţi la senioare, cu prezenţa a şase echipe naţionale. E un lucru inedit, nou, e pentru prima oară când organizăm Trofeul Carpaţi la acest nivel cu o participare bună, echipe naţionale bune şi sperăm să producem un handbal foarte bun pe arena din Cluj. Participantele vor fi Brazilia, Elveţia, Macedonia, Turcia şi Slovacia", a declarat Din.

  • La Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei.


Cea de-a 16-a ediţie a EHF EURO la feminin va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie, în Austria, Ungaria şi Elveţia, cu participarea a 24 de echipe, cu opt mai multe decât la ediţiile precedente. România a participat de 14 ori la Campionatul European feminin, obţinând o singură medalie, de bronz, în 2010. La ediţia din 2022 (Muntenegru, Macedonia de Nord, Slovenia), România a ocupat locul 12. Agerpres

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!