Primele pentru campioanele mondiale vor fi DUBLATE! Reactie fantastica: "Nu banii ne-au motivat" Selectionerii vor platiti de acum
Campioanele mondiale de la handbal au primit o veste buna la revenirea in tara. Primele lor vor fi dublate de Ministerul Tineretului si Sportului. Selectionerii echipei vor fi platiti de acum incolo. Au muncit gratis pana acum.
Premiile componentelor echipei nationale de handbal feminin Under 18 care a castigat Campionatul Mondial din Macedonia - de pana la 9.300 de lei de persoana - vor fi dublate cu ocazia primei sedinte de Guvern, a declarat, luni, ministrul Tineretului si Sportului, Gabriela Szabo.
"Ne-ati facut bucurosi pe toti. Sportul romanesc are nevoie de astfel de performante, deja ati devenit un model pentru tanara generatie, veti avea multe de spus in sportul romanesc. Va puteti baza pe noi, sper sa veniti cu cat mai multe medalii si sa ne luati cat mai multi bani.
Va transmit si felicitarile premierului Romaniei, mi-a spus ca tine foarte tare sa se dubleze premierile voastre si ca la prima sedinta de guvern va asteapta cu bratele deschise unde el va face premierea", le-a transmis Szabo sportivelor venite la sediul Ministerului Tineretului si Sportului, direct de la Aeroportul International Henri Coanda.
Presedintele Federatiei Romane de Handbal, Alexandru Dedu, a spus ca FRH va incerca sa contribuie la marirea primelor oferite de catre guvern: "Avem nevoie de sprijinul MTS, de sprijinul Guvernului. Noi am dovedit ca avem valoare. Aceste fete sunt foarte sanatoase la cap, poate suna ciudat, dar asta e sentimentul pe care l-am trait in cele cateva zile petrecute impreuna.
Sunteti un grup, sunteti modeste, bune, curate, iar acest rezultat este o consecinta a acestor calitati pe care le aveti. Suntem toti foarte mandri de voi, sper ca acest rezultat sa nu fie singular si sa ne bucurati in continuare. Multumesc ministerului si guvernului ca s-au gandit sa dubleze aceste premieri. Speram ca si noi, federatia, sa putem sa contribuim la marirea acestor prime. Fetelor, nu fiti modeste, fiti mandre de voi!".
Capitanul Cristina Laslo a declarat ca jucatorele din nationala nu au fost motivate de prime deoarece ele au aflat despre premiile in bani dupa victoria din finala.
Gabriela Szabo a anuntat ca se va ocupa si de salariile selectionerilor, neplatiti pentru munca lor. "Am facut totul din pasiune", au spus ei.
"Sunt foarte multe probleme in sportul romanesc, nu este un caz singular. Nu ne este insa imposibil sa le rezolvam, cu eforturi le vom rezolva. Vom gasi o solutie sa rezolvam aceste probleme. Din acest moment ma va preocupa situatia acestor fete, sper sa gasim solutiile care sa le satisfaca pe ele si pe antrenorii lor. Foarte multe probleme din sportul romanesc nu tin de minister, sunt la federatiile nationale.
De multe ori, ministerul rezolva problemele unei federatii, federatia sa rezolve problemele unui club si clubul e ca si inexistent. Noi incercam sa rezolvam cat putem problemele dintr-o federatie, dar nu e simplu. Noi incercam sa remuneram un numar considerabil de sportivi si antrenori din veniturile MTS", a declarat Szabo, care le-a primit, luni, la MTS pe noile campioane mondiale.
Referitor la aceasta problema, presedintele FR Handbal, Mihai Dedu, a spus ca a convenit impreuna cu antrenorii acestei echipe modul de colaborare, inca dinaninte de a fi numiti in functie: "Este o colaborare pe care noi am hotarat-o de cand dansii au fost numiti si asa s-a desfasurat colaborarea. Noi nu ne-am propus sa vorbim despre partea financiara, primele vor fi indestulatoare. Vrem sa scoatem in evidenta ca suntem cei mai buni din lume".
Antrenorul Aurelian Rosca a confirmat afirmatiile facute de Dedu, spunand ca nu s-a pus problema banilor atunci cand a preluat echipa. "Cand am preluat aceasta echipa nu s-a pus problema banilor. Este o mandrie pentru noi ca am ajuns pana aici, dar nu am vrut sa punem caruta inainitea cailor", a declarat Rosca.
Gavril Kozma, antrenorul secund al echipei nationale de handbal feminin Under 18 a Romaniei, campioana mondiala in Macedonia, a declarat, luni, la sosirea la Bucuresti, ca nu a fost remunerat pentru munca depusa si ca a facut totul din pasiune. "Daca va intereseaza, eu am facut ce am facut din pasiune. Nu sunt si nu am fost remunerati pentru munca asta pe care am facut-o. Poate de acum inainte. Am facut din pasiune, nu va vine sa credeti? Luati-o ca pe o provocare. si am demonstrat ca se poate. Acum este important sa se confirme si la senioare, asta nu ne mai priveste pe noi, ci pe cei care lucreaza la nivelul urmator", a spus Kozma la Aeroportul Henri Coanda.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News