VIDEO Răspunsul lui Adi Vasile pentru suporterii care i-au cerut demisia: "Aleg să fiu foarte bine conectat"
CSM Bucureşti a pierdut dramatic meciul cu Brest Bretagne Handball, scor 28-30 (16-17), în Sala Polivalentă din Capitală, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.
În minutul 57, scorul era egal, 28-28, dar ''tigroaicele'' au ratat ultimele atacuri, în timp ce echipa din Hexagon a reuşit să puncteze de două ori şi să câştige.
Meciul a fost în general echilibrat, CSM a condus în prima repriză cu 9-7 şi 10-8, dar a avut şi trei goluri avans, 12-9. Oaspetele au intrat la pauză cu avantaj minim, 17-16, iar în repriza secundă s-au desprins la cinci goluri, 23-18 (min. 38). CSM a reuşit egalarea, 26-26 (min. 56), dar s-a înclinat în cele din urmă.
Spre finalul partidei, suporterii prezenți în tribunele Sălii Polivalente i-au cerut demisia lui Adi Vasile, antrenorul echipei. CSM București va juca următorul meci în deplasare, cu Buducnost, pe 29 octombrie.
Reacția lui Adi Vasile după meciul pierdut cu Brest
"Cred că a fost un meci foarte dificil în mare parte din repriza a doua. Realitatea este că am pierdut. Poate am fi putut gestiona și altfel situația. Meciul putea merge oriunde în ultimele minute. Ar fi bine și într-o zi mai grea să nu ajungem acolo să se ducă totul pe muchie. E nevoie de muncă și de înțelegere ca să ajunge unde ne dorim peste câteva luni.
E cu multă suferință, cu multă durere. O simțit cu toții, fiecare că suntem jucători, oameni din club sau fani. E un moment delicat în care trebuie să înțelegem că emoția nu ne guvernează gândirea. Trebuie să înțelegem că trebuie să fim uniți zi de zi, să încercăm să rezolvăm lucrurile împreună. Avem mai multe greutăți decât sezonul trecut.
Trebuie să fiu foarte sincer, nu e ușor. Nu e ușor pentru niciun om, dar aleg să fiu foarte bine conectat la echipă. Trebuie să mergem mai departe cu caractere puternice. Cei mai mulți dintre oamenii care vin alături de noi an de an înțeleg.
Celor care astăzi sunt nemulțumiți, le spun că sper să vină în continuare. Trebuie să le spun și că în astfel de momente, fetele au nevoie de cât mai multă dragoste și sprijin", a spus tehnicianul la finalul partidei.
Clasament
1. Gyori Audi ETO KC 8 puncte (4 jocuri)
2. SG BBM Bietigheim 8 (4)
3. Odense Handbold 6 (4)
4. CSM Bucureşti 4 (5)
5. Brest Bretagne Handball 4 (5)
6. DVSC Schaeffler 4 (5)
7. Buducnost BEMAX 2 (5)
8. IK Savehof 0 (4)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News