Reacția lui Adi Vasile după ce Cristina Neagu și-a anunțat retragerea
Cristina Neagu se retrage la finalul sezonului competițional.
Deja retrasă de la echipa națională de handbal feminin a României, Cristina Neagu a anunțat și faptul că se va retrage de la club după ce se va sfârși actuala stagiune.
Decizia irevocabilă a handbalistei, de patru ori desemnată cea mai bună din lume, a fost transmisă în direct la Știrile Pro TV joi.
Reacția lui Adi Vasile după ce Cristina Neagu și-a anunțat retragerea
Adi Vasile, fost antrenor la CSM București, a reacționat după ce a aflat vestea Cristinei Neagu. Tehnicianul a precizat că îi ține pumnii handbalistei în ultimul său sezon și a pus în evidență și faptul că e foarte norocos că a antrenat o asemenea jucătoare.
”Așa cum am spus acum câteva luni, cred că ar fi foarte bine ca lumea să vină să o vadă pe Cristina jucând pentru că este ultimul ei an și eu nu aș rata. Ca fan al handbalului, nu aș rata.
Îi doresc multă sănătate, să se simtă bine în teren pentru că despre asta este vorba, iar unde o să o vedem după, trebuie să o întrebați pe ea, cred că ea știe ce își dorește. Trebuie să ne mai bucurăm de ea, pentru că nu cred că vom mai vedea pe cineva ca ea curând.
Mai are un sezon, să îi ținem pumnii. Lasă multe în urmă. Cred că a schimbat la un moment dat 3 generații, s-au schimbat regulile handbalului și e tot în top. Nu am antrenat o jucătoare mai bună decât ea. E deja o personalitate în handbal. Am avut norocul să antrenez foarte multe handbaliste de valoare, dar Cristina este foarte aproape de mine, de sufletul meu.
E un moment încărcat, pe care probabil și l-a pregătit, dar pe de altă parte cred că i-a făcut bine să dea acum anunțul, apoi să se concentreze liniștită pe handbal, lucrul pe care îl iubește cel mai mult. Accidentările și uzura lasă niște urme la un moment dat”, a spus Adi Vasile.
Cristina Neagu a fost legitimată de-a lungul carierei sale la nivel de seniori la cluburi precum HC Activ Ploiești, CS Rulmentul Brașov, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, ZRK Buducnost și CSM București.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News