România, venită după victoria contra Serbiei (27-25) care a adus calificarea în grupele principale, a avut o evoluție admirabilă contra campioanei mondiale Franța. Conduse la pauză, 9-12, tricolorele lui Florentin Pera au reușit să egaleze de două ori în actul secund, la 16 și la 19, însă ultimele 10 minute le-au aparținut jucătoarelor din Hexagon, care s-au desprins la 5 goluri.
Reacția presei din Franța după meciul admirabil făcut de România contra campioanei mondiale
"Încă un pas spre semifinale", a titrat L'Equipe, la finalul partidei de la Debrecen dintre România și Franța.
La titlul pentru jucătoare meciului, L'Equipe a nominalizat 4 sportive - trei franțuzoaice și o româncă: "Hatadou Seko, autoarea unor intervenții excelente în poarta Franței în repriza secundă, Chloe Valentini, impecabilă în ofensivă, Lucie Granier, care a reușit o serie de goluri la finalul jocului și Bianca Bazaliu, care a înscris gol după gol pentru România"
"Grupa principală începe bine pentru Les Bleus, în ciuda unei mari sperieturi. Puse la treabă în repriza secundă, frațuzoaicele au avut 10 minute mult mai consistente în finalul jocului și au reușit să debuteze cu o victorie.
Franța nu a fost departe de un mare dezastru. Am fost în pericol în actul secund, iar defensiva foarte solidă a României ne-a pus probleme. Totuși, am făcut ce trebuia în ultimul sfert de oră și continuăm seria de victorii de la Campionatul European", a scris și Le Parisien, care a remarcat că a fost "foarte complicat".
România - Franța 25-30
- Pentru România au marcat: Bazaliu (7), Ostase (4), Necula (3), Lupei (2), Seraficeanu (2), Boiciuc (2), Borș (2), Gogîrlă (1), Popa (1), Stoica (1).
- Pentru Franța au marcat: Valentini (6), Granier (5), Grandveau (4), Kanor (4), Horacek (2), Nze Minko (2), Ondono (1), Toublanc (1), Foppa (1), Flippes (1), Dupuis (1), Bouktit (1), Zaadi (1).
Ce meciuri urmează pentru România în grupa principală de la EHF EURO 2024
- Vineri, 16:30: Suedia - România
- Duminică, 19:00: Ungaria - România
- Marți, 16:30: România - Polonia