Naționala feminină de handbal ne-a obișnuit, în ultimii ani, cu meciuri scăpate de sub control pe final. Nu o dată, fetele ne-au dus de la extaz la agonie. De aceea, partida de vineri, cu Cehia, a fost una cu adevărat atipică pentru naționala noastră.

Într-un moment rar, am reușit să întoarcem soarta unui meci ce părea pierdut! Cehia a condus la două goluri diferență, la pauză (13-11). Apoi, și-a consolidat avansul, la reluare. În partea secundă, cehoaicele au tot avut două, trei goluri în față. Asta până în minutul 53 când, într-un final, româncele au egalat: 25-25. Apoi, după câteva minute, am trecut în față (27-26) pentru prima dată în acest meci.

La final, Ostase (foto) și colegele sale s-au impus la un gol diferență (29-28) și au incins hora bucuriei pe teren, în uralele celor 2.000 de români prezenți în tribune, la Debrecen.

De Ziua Națională putem celebra calificarea

Pentru România, urmează partidele cu Muntenegru (duminică, ora 19.00) și cu Serbia (marți, ora 19.00), ambele la Debrecen (Ungaria).

Și cum se spune în sport următorul meci e cel mai important. Așadar, toată atenția noastră e îndreptată acum spre confruntarea cu Muntenegru. Pentru că, în cazul în care vom câștiga și duminică, atunci putem celebra calificarea în Grupele Principale ale Campionatului European. Chiar de Ziua Națională! Ar fi o mare reușită, în condițiile în care așteptările erau la un nivel foarte scăzut de la această națională, rămasă fără handbaliste precum Neagu, Pintea, Dumanska, Lixăndroiu, Laslo și Buceschi.

La Europeanul din acest an, găzduit de Austria, Elveția și Ungaria, la finalul partidelor din prima fază a grupelor primele două clasate vor avansa în Grupele Principale.

Campionatul European, grupa B

Vineri

România – Cehia 29-28

Muntenegru – Serbia 24-18

Programul României la Campionatul European

*Astăzi: România – Cehia (29-28)

*Duminică, ora 19.00: Muntenegru – România

*Marți, ora 19.00: Serbia – România

După aceste două meciuri, primele două clasate vor avansa în Grupele Principale. 

Meciurile vor fi televizate de Digi Sport și de Prima Sport și vor fi livetext pe sport.ro.

Lotul României

*Portari: Curmenţ (Corona Braşov), Ciucă (Rapid), Hosu (CSM Bucureşti);

*Extreme dreapta: Borş (Dunărea Brăila), Seraficeanu (Gloria Bistriţa);

*Interi dreapta: Bucur (Gloria Buzău), Gogîrlă (Râmnicu Vâlcea);

*Centri: Necula (Râmnicu Vâlcea), Popa (Dunărea Brăila), Boiciuc (Corona Braşov);

*Interi stânga: Bazaliu (Gloria Bistriţa), Grozav (Rapid), Stoica (Rapid);

*Extreme stânga: Dindiligan (CSM Bucureşti), Lupei (Dunărea Brăila);

*Pivoţi: Ostase (Rapid), Coteţ (Dunărea Brăila), Jipa (Gloria Buzău).

Stafful naționalei feminine

*Antrenor principal: Florentin Pera

*Antrenor secund: Burcea Bogdan

*Antrenori portari: Barbu Kerkeles Ildyko

*Preparator fizic: Ștefan Ciuntu

*Medic: Florin Oancea

*Fizioterapeuți: Daniel Constantin Oprea și Victor Baciu

*Analist video: Ioan-Radu Cheregi

*Psiholog: Florentina Tonița

*Antrenor federal: Nicoleta Alexandrescu