Romania, egal cu Elvetia, 30-30 in Spania!

Romania, egal cu Elvetia, 30-30 in Spania! Handbal

Nationala de handbal masculin a remizat, vineri, la Badajoz, cu Elvetia, scor 30-30 (15-17), in primul meci din cadrul Turneului Memorial Domingo Barcenas, gazduit de Spania.

Marcatorii echipei Romaniei au fost Toma 8 goluri, Jurca 4, I. Stamate 3, Sabou 3, Csepreghi 3, Ciubotariu 2, Novanc 2, Ghionea 2, Irimescu 1, Rohozneanu 1, Onyejekwe 1.

"A fost un meci de pregatire, in care am urmarit mai multe elemente. Elvetia a condus la pauza cu doua goluri, dar apoi am echilibrat meciul. Speram ca in urmatoarele doua meciuri, cu Brazilia si Spania, baietii sa se concentreze mai bine si sa reusim sa abordam meciurile cu mai multa ambitie", a declarat la finalul partidei antrenorul secund Sorin Toacsen, pentru MEDIAFAX.

In urmatoarele doua meciuri, reprezentativa Romaniei va juca impotriva Braziliei (sambata, ora 18.00) si a Spaniei (duminica, ora 14.00), acestea fiind ultimele teste inaintea partidelor oficiale din cadrul grupei a II-a preliminare a CM din 2011. Intre 15 si 17 ianuarie, in Finlada, tricolorii vor juca impotriva echipei tarii gazda, a Bosniei-Hertegovina si a Marii Britanii, pentru singurul loc calificant in play-off-ul Campionatului Mondial din 2011.
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!