România - Franța 25-30
Final de meci!
Minutul 55 - Franțuzoaicele profită de intervențiile bune ale portarului Sako și se desprind la patru goluri, 26-22.
Minutul 52 - Final incendiar! Oastase marchează de pe pivot și reduce diferența la un gol, însă franțuzoaicele înscriu după doar câteva secunde.
Minutul 49 - GOOOL România! Tricolorele mențin nivelul ridicat al jocului și păstrează egalitatea, după golul lui Bazaliu.
Minutul 46 - GOOOL România! Bazaliu recuperează mingea și marchează direct din semicercul advers, în poarta goală a franțuzoaicelor.
Minutul 46 - România rămăne aproape de campioana mondială, cu doar un gol în dezavantaj, după ce Necula reușește să înscrie, 18-19.
Minutul 41 - GOOOOL România! Tricolorele se aproprie la un singur gol de campioana mondială, 15-16, după ce marchează Bors.
Minutul 39 - Portarul Curmeț are o nouă intervenție salvatoare și le ține în joc pe tricolore, iar Popa marchează la faza următoare.
Minutul 35 - GOOOL România! Tricolorele mențin diferența față de franțuzoaice, după ce Bazaliu marchează cu o lovitură imparabilă, de la 11 m.
Minutul 32 - GOOOL România! După două atacuri ratate ale tricolorelor, Sonia Seraficeanu marchează un gol superb, din extremă.
A început repriza secundă a partidei!
Final de primă repriză! România - Franța 9-12
Minutul 24 - GOOOL România! Bazaliu marchează în trei faze consecutive cu lovituri din afara semicercului de 11 m și reduce din diferență.
Minutul 22 - Tricolorele trec printr-o nouă perioadă nefastă în care ratează mai multe atacuri consecutive, iar franțuzoaicele se distanțează la patru goluri.
Minutul 17 - România reduce diferența după ce Boiciuc transformă o lovitură de la 7 m.
Minutul 14 - GOOOL România! Tricolorele restabilesc egalitatea, după golurile marcate de Gogorîlă și Necula.
Minutul 12 - Perioadă de aproape cinci minute în care cele două echipe s-au anihilat și nu au mai marcat niciun gol.
Minutul 7 - Curmeț are o parada extraordinară în fața lui Granier, tricolorele pierd mingea, iar portarul României are o nouă intervenție spectaculoasă.
Minutul 4 - GOOOL România! Naționala antrenată de Florentin Pera marchează primul gol al partidei, prin Boiciuc.
Minutul 3 - Început slab al tricolorelor în partida cu Franța! Adversarele marchează trei goluri consecutive, profitând de greșelile în apărare.
A început partida!
LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 19:00, naționala de handbal feminin a României joacă primul ei meci din grupa principală I de la EHF EURO 2024, împotriva Franței.
Fetele antrenate de Florentin Pera au reușit calificarea după cele două victorii din grupa preliminară, 29-28 cu Cehia și 27-25 cu Serbia.
Adversara de astăzi, Franța, este cea mai puternică echipă din grupa principală I: trupa lui Sébastien Gardillou este campioana mondială en-titre și vicecampioana olimpică de la Paris!
Două handbaliste din lotul franțuzoaicelor evoluează în Liga Florilor: Alicia Toublanc la SCM Râmnicu Vâlcea și Grâce Zaadi la campioana CSM București.
Florentin Pera a spus care este obiectivul României înaintea duelului cu Franța
”Suntem extrem de bucuroși și mândri de victoria împotriva Serbiei! Fetele noastre au demonstrat, încă o dată, că atunci când pun suflet, își respectă planul de joc și luptă împreună, pot face față oricărei provocări. A fost un meci intens, dar echipa a arătat forță, unitate și o dorință extraordinară de a câștiga.
Această victorie nu reprezintă doar un rezultat important în clasament, ci și un pas esențial în construcția viitorului handbalului feminin românesc. Ne dorim o echipă competitivă, capabilă să ne reprezinte cu succes la cele mai mari competiții internaționale. Calificarea la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028 rămâne un obiectiv clar și comun al Federației Române de Handbal și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Performanța de ieri este o confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun. Cu fiecare meci, ne îmbunătățim jocul, iar tinerele jucătoare câștigă experiență și încredere. Desigur, nu se pot face minuni peste noapte, dar formarea unui grup unit, care luptă indiferent de adversar sau scor, este un atu major pentru echipa națională. Viitorul arată promițător, însă rămâne esențial să muncim cu seriozitate, să rămânem concentrați și să construim pe această fundație solidă.
Vrem să mulțumim suporterilor noștri, care au fost alături de noi și ne-au susținut cu pasiune! Această victorie le este dedicată lor și tuturor celor care cred în potențialul handbalului românesc.
Această competiție este o oportunitate extraordinară pentru proiectul de reconstrucție pe care ni l-am asumat. Evoluăm în grupele principale alături de echipe de top din Europa, ceea ce ne oferă o motivație suplimentară pentru a ne ridica nivelul de performanță. Ne dorim să păstrăm aceeași atitudine și spirit de echipă, elemente care ne-au ajutat să obținem cele două victorii și să ne calificăm în Main Round”, a declarat selecționerul Florentin Pera, citat de FRH.
Duelurile România - Franța din ultimii ani
28-30 în 2024 (amical)
21-35 în 2022 (preliminariile Campionatului European)
18-28 în 2019 (Golden League)
17-26 în 2017 (Campionatul Mondial)
Clasamentele din Grupa Principală I și II
Grupa Principală I
1. Franța 2 puncte (Golaveraj: 35-22)
2. Ungaria 2p (Golaveraj: 32-25)
3. Muntenegru 2p (Golaveraj: 27-25)
4. România 0p (Golaveraj: 25-27)
5. Suedia 0p (Golaveraj: 25-32)
6. Polonia 0p (22-35)
Grupa Principală II
1. Norvegia 2 puncte (Golaveraj: 33-26)
2. Țările de Jos 2p (Golaveraj: 29-22)
3. Danemarca 2p (Golaveraj: 35-30)
4. Elveția 0p (Golaveraj: 30-35)
5. Germania 0p (Golaveraj: 22-29)
6. Slovenia 0p (Golaveraj: 26-33)
* După cele patru meciuri din grupele principale, primele două clasate vor avansa în semifinale, în timp ce ocupantele locurilor 3 vor juca ”finala” pentru locul 5.
Programul României la Campionatul European
Prima fază a grupelor
România – Cehia 29-28
Muntenegru – România 27-25
Serbia – România 25-27
Grupa Principală I
Astăzi, ora 19.00: Franța - România
Mâine, ora 19.00: Suedia - România
Duminică, ora 19.00: Ungaria - România
Marți, ora 16.30: Polonia - România
* Meciurile se vor juca la Debrecen (Ungaria).