Romania si-a aflat adversarele pentru calificarile la EURO 2012! Vezi cine ne luptam pentru un loc la turneul final!
Nationala de handbal feminin a Romaniei a picat in grupa a 2-a preliminara, cu reprezentativele Serbiei, Portugaliei si o echipa din turul I, conform tragerii la sorti de miercuri, de la Leek, primele doua clasate urmand a se califica la turneul final al CE din 2012 (Olanda).
Turneul final al CE din 2012 va avea loc in Olanda, intre 4 si 16 decembrie, cu participare a 16 echipe nationale. In preliminarii vor participa 30 de echipe nationale, din care 14 se vor alatura reprezentativelor deja calificate la turneul final, adica Olanda, in calitate de natiune organizatoare, respectiv Norvegia, detinatoarea titlului european.
Faza I a calificarilor va avea loc sub forma unui turneu, intre 3-5 iunie, la care vor participa echipele Finlandei, Marii Britanii, Greciei si Israelului. Primele doua clasate se vor califica in faza a II-a a preliminariilor, care se va derula sub forma a sapte grupe, cu meciuri tur-retur, intre echipele repartizate in fiecare grupa. In grupa Romaniei va juca echipa clasata pe locul I al primei faze a calificarilor.
Datele la care se vor disputa meciurile din grupe, in faza a II-a, sunt urmatoarele: 19-20 si 22-23 octombrie 2011, 21-22 si 24-25 martie 2012, 30-31 mai si 2-3 iunie.
La turneul final se califica primele doua clasate din fiecare din cele sapte grupe. De asemenea, cele trei reprezentative care vor urca pe podium la turneul final al CE din 2012 vor obtine automat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2013 (Serbia).
La ultima editie a Campionatului European, in 2010, nationala Romaniei a castigat medaliile de bronz.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News