VIDEO EXCLUSIV România - Ucraina 34-26. Prima victorie pentru tricolori în preliminariile EURO 2024. Ionuț Iancu, magistral în poartă
România - Ucraina 34-26 a fost LIVE pe Pro Arena și VOYO. Tricolorii lui Xavi Pascual au obținut prima victorie în preliminariile EURO 2024.
România - Ucraina 34-26 (18-14)
Cu Ștefan Birtalan și Cristian Gațu în tribune, România a obținut duminică seara, în Sala Dinamo, prima victorie în campania de calificare la Campionatul European din 2024.
Elevii lui Xavi Pascual au condus d'a cappo al fine și au mizat pe un bloc defensiv agresiv, care s-a apărat precis mai ales în prima jumătate a actului inaugural.
Principalii marcatori ai României au fost Grigoraş 9 goluri, Negru 7, iar din echipa Ucrainei s-a remarcat Turcenko 6 reuşite. Ionuț Iancu, portarul legitimat la Steaua, a avut 11 intervenții până la finalul celor 60 de minute. În cealaltă partidă din etapa a II-a se duelează, tot duminică, Insulele Feroe - Austria.
În meciul de debut din grupa 4, tricolorii antrenaţi de Xavi Pascual au foat învinşi de Austria, scor 36-32 (18-11), astfel că au 2 puncte după primele două etape. Urmează disputele cu Insulele Feroe (8 şi 11 martie 2023), respectiv returul cu Austria (26 aprilie) şi cu Ucraina (30 aprilie).
Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine ”biletul” pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie. Patru echipe sunt calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 - Suedia, Spania şi Danemarca.
România - Ucraina 34-26
Min.60 România - Ucraina 34-26. Final de meci în Sala Dinamo.
Min.57 România - Ucraina 33 -24 Ioniță aruncă precis de la 7 metri.
Min.54 România - Ucraina 31-23 Nicu Negru îi distanțează pe tricolori la opt lungimi și ajunge la un total de șapte goluri în partida din Sala Dinamo.
Min.50 România - Ucraina 27-23 Turchenko înscrie cu efect "Maricel Voinea".
Min.48 România - Ucraina 27-22 Gabi Ilie auncă devastator și mărește avansul României.
Min.46 România - Ucraina 26-22 Vine și elementul surpriză pus la cale de Pascual în timpul TIME OUT-ului. O fază lucrată în mare viteză e finalizată de Nicu Negru de pe pivot. Extrema stânga a tricolorilor a surprins întreaga defensivă a Ucrainei.
Min.44 România - Ucraina 25-22 Xavi Pascual solicită time out. Tricolorii sunt anticipați de Ucraina pe faza ofensivă și selecționerul spaniol simte momentul complicat al elevilor săi.
Min.43 România - Ucraina 25-20 Dedu și Negru "leagă" două goluri pentru tricolori. Demis Grigoraș e principala gură de tun a tricolorilor.
Min.36 România - Ucraina 23-19 Gabi Ilie înscrie pentru a ne menține la patru goluri avans. Rotaru ratează de pe pivot.
Min.32 România - Ucraina 19-14 Demis Grigoraș marchează primul gol al actului secund.
A început repriza a doua!
Demis Grigoraș și Nicușor Negru au fost cei mai buni marcatori ai tricolorilor în primul act. Interul dreapta și extrema stângă au înscris câte patru goluri. Cu un început perfect de meci, portarul Ionuț Iancu a avut intervenții salvatoare, protejat fiind de o defensivă compactă, care nu a lăsat culoare.
- 18 goluri din 24 de aruncări au marcat tricolorii în prima repriză.
- 14 goluri din 21 de aruncări au înscris oaspeții în prima repriză.
Min.30 România - Ucraina 18-14. PAUZĂ în Sala Dinamo!
Min.28 România - Ucraina 18-14 Selecționerul Ucrainei solicită time out.
Min.24 România - Ucraina 16-12 Xavi Pascual cere time out după ce Ucraina se apropie la patru goluri. Ioniță, Grigoraș și Negru (toti cu câte trei reușite) sunt cei mai buni marcatori ai României până acum. De partea cealaltă, cei mai buni marcatori ai Ucrainei sunt Zhuk, Horiha și Turchenko (toți, cu câte trei goluri).
Min.21 România - Ucraina 16-11 Cabuț înscrie pentru tricolor
Min.19 România - Ucraina 15-8 Demis Grigoraș înscrie de la 9 metri cu o aruncare ca din tun.
Min.14 România - Ucraina 12-6 Bizău, de neoprit la linia de 9 metri.
Min.11 România - Ucraina 9-4 Rotaru marchează cu o aruncare precisă. Defensiva tricoloră nu lasă breșe și pare într-o zi de grație.
Min.10 România - Ucraina 8-3 Ionuț Iancu înscrie din poartă în poartă.
Min.9 România - Ucraina 7-3 Nistor își deschide excelent unghiul în extrema dreaptă și nu iartă.
Min.8 România - Ucraina 6-3 Ionuț Iancu apără o lovitură de la 7 metri.
Min.7 România - Ucaina 5-2 Ionuț Iancu, paradă excepțională!
Min.6 România - Ucraina 5-2 Demis Grigoraș mărește avantajul cu o aruncare violentă de la 9 metri, de pe inter dreapta.
A început meciul din Sala Dinamo!
Naționala de handbal masculin a României continuă astăzi campania de calificare la EHF Euro 2024: după 32-36 cu Austria în primul meci din preliminarii, România - Ucraina este LIVE duminică, exclusiv pe PRO ARENA și VOYO de la ora 17:30.
Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine ”biletul” pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie. Patru echipe sunt calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 - Suedia, Spania şi Danemarca.
Pentru România urmează, anul viitor, disputele cu Insulele Feroe (8 şi 11 martie 2023) și meciurile retur cu Austria (26 aprilie) şi cu Ucraina (30 aprilie).
Antrenorul principal Xavier Pascual, ajutat de secundul Mihai Popescu și de antrenorul de portari Bogdan Pralea, are la dispoziție următorul lot de jucători, conform site-ului oficial al Federației Române de Handbal:
Javier Humet și Ante Kuduz, la naționala României
1.BUCĂTARU ALEXANDRU (CS DINAMO BUCUREȘTI)
2.HUMET GAMINDE JAVIER (CS DINAMO BUCUREȘTI)
3.RACOȚEA DAN (CS DINAMO BUCUREȘTI)
4.BIZĂU OCTAVIAN (CS DINAMO BUCUREȘTI)
5.DEDU CĂLIN (CS DINAMO BUCUREȘTI)
6.MILITARU ROBERT (CS DINAMO BUCUREȘTI)
7.NEGRU NICUȘOR (CS DINAMO BUCUREȘTI)
8.KUDUZ ANTE (CS DINAMO BUCUREȘTI)
9.IANCU IONUȚ (CSA STEAUA BUCUREȘTI)
10.CONSTANTINA SABIN (CSA STEAUA BUCUREȘTI)
11.VASILE DAN LUCIAN (CSM CONSTANȚA)
12.NISTOR IONIȚĂ IONUȚ (CSM CONSTANȚA)
13.ILIE GABRIEL (CSM CONSTANȚA)
14.SUSANU DANIEL (CSM CONSTANȚA)
15.THALMAIER ROLAND (AHC POTAISA TURDA)
16.GHIȚĂ CRISTIAN (AHC POTAISA TURDA)
17.GRIGORAȘ DEMIS (BENFICA LISABONA)
18.CUMPĂNICI GABRIEL (CSM VASLUI)
19.CĂBUȚ CĂLIN (CS MINAUR BAIA MARE)
20.BUZLE ANDREI IOSIF (AIX PUENTE GENIL)
21.ROTARU ADRIAN (CSM BUCUREȘTI)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News