RYDE de fericire | Suedezul de pe banca Romaniei, intr-un moment de referinta al carierei: "E ceva extraordinar pentru mine si pentru Romania". Buceschi: "Trebuia sa jucam finala mare"
Romania 31-22 Polonia, in finala mica a Campionatului Mondial. Echipa nationala a bifat cea mai mare peformanta a ultimului deceniu, in timp ce Cristina Neagu a devenit cea mai buna marcatoare a turneului final.
Cei doi antrenori ai Romaniei au vorbit la finalul partidei cu Polonia (31-22). Principalul Tomas Ryde, antrenor cu Liga Campionilor in palmares, dar si secundul acestuia, Costica Buceschi, s-au declarat incantati si entuziasmati de performanta obtinuta.
Sosit anul acesta la carma echipei nationale, Ryde a reusit sa transforme echipa nationala si le-a condus pe Neagu, Nechita si Manea catre medaliile de bronz.
"Sunt foarte fericit, e ceva extraordinar pentru noi. Am castigat Liga Campionilor, dar nu se compara cu sentimentul de acum, sunt foarte fericit si mandru", a spus Thomas Ryde la Dolce Sport.
Din punctul de vedere al lui Costica Buceschi, Romania putea juca finala mare. Si o putea castiga.
"Noi trebuia sa jucam finala mare, insa asa a fost sa fie. Am demonstrat ca suntem o echipa mare si cred ca puteam lua aurul daca jucam finala cu Olanda.
Nu este insa putin lucru sa iei o medalie de bronz la Mondial.
Cel mai greu a fost cu Danemarca, la acel 7 metri de la finalul timpului regulamentar. Dar si cu Danemarca, si cu Norvegia am revenit si am castigat la mentalitate. Pentru mine, ceea ce se face acum la nationala este cu totul nou. Romania are o noua mentalitate de cand a venit Thomas Ryde", a spus Buceschi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News