VIDEO Sonia Seraficeanu a dezvăluit cheia victoriei cu Croația, care a dus România la Campionatul European de handbal 2024
Naționala României și-a asigurat duminică seara accederea la Europeanul de handbal feminin, după 25-23 în deplasare cu selecționata Croației.
Sonia Seraficeanu a fost cea mai bună marcatoare a României la Koprivnica. Extrema dreaptă a selecționatei lui Florentin Pera a marcat șase goluri în victoria care a confințit calificarea tricolorelor la Campionatul European care va fi găzduit de trei țări.
Sonia Seraficeanu, după Croația - România 23-25. "Ne-am propus să jucăm cel mai bun handbal"
"Știam că adversara noastră de azi are jucătoare foarte experimentate, în timp ce naționala noastră e aproape complet schimbată, cu o nouă generație de handbaliste. Am venit aici, la Koprivnica, gândindu-ne că nu avem nimic de pierdut.
Ne-am propus să jucăm cel mai bun handbal pe care putem să-l avem și am dat tot ce am putut pentru a câștiga meciul, asta am și făcut. Știam că nu avem nimic de pierdut", a declarat Sonia Seraficeanu, potrivit site-ul Federației Europene de Handbal.
Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start şi va fi găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Primele două clasate în grupele preliminare şi patru echipe de pe locul 3 se califică la turneul final, unde şi-au mai asigurat locul din preliminarii Danemarca, Suedia, Olanda, Franţa.
În celălalt meci al grupei, Grecia a învins Bosnia-Herţegovina cu 27-23.
România ocupă primul loc, cu 8 puncte, urmată de Croaţia, 4 puncte, Grecia, 4 puncte, Bosnia-Herţegovina, 0 puncte.
CLASAMENT GRUPA 1 de calificare la EURO 2024
1. Romania 4 4 0 0 132 : 85 47 8
2. Croatia 4 2 0 2 110 : 90 20 4
3. Greece 4 2 0 2 93 : 109 -16 4
4. Bosnia Herzegovina 4 0 0 4 80 : 131 -51 0
În ultimele meciuri, din aprilie, România va juca în deplasare cu Bosnia-Herţegovina şi acasă cu Grecia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News