VIDEO Știm primele 4 echipe calificate în grupele principale de la Campionatul Mondial de handbal masculin!

Știm primele 4 echipe calificate în grupele principale de la Campionatul Mondial de handbal masculin! Handbal

Toți cei 5 internaționali ai lui Dinamo sunt neînvinși la Mondialul de handbal din aceste zile.

Danemarca, echipă care a câştigat ultimele trei titluri mondiale, Italia, Franţa şi Austria s-au calificat, joi, în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal masculin găzduit de Danemarca, Norvegia şi Croaţia, transmite AFP.

În Grupa B, la Herning, danezii au trecut fără probleme de Tunisia (32-21), în timp ce Italia a dispus de Algeria, astfel că s-a calificat în premieră în grupele principale la 28 de ani de la singura sa participare.

La Porec (Croaţia), în Grupa C, Franţa a surclasat Kuweitul cu 43-19, în timp ce Austria s-a impus în faţa Qatarului cu 28-26.

Spania şi Suedia, semifinaliste la ediţia precedentă, au debutat cu victorii clare în Grupa F, de la Oslo.

În Grupa G, Islanda a dispus de selecţionata Insulelor Capului Verde cu 34-21, Haukur Thrastarson (CS Dinamo Bucureşti) marcând un gol pentru nordici.

Rezultatele înregistrate joi la CM

Grupa B (Herning/Danemarca)

Tunisia - Danemarca 21-32

Italia - Algeria 32-23

Clasament:

1. Danemarca 4 puncte

2. Italia 4

3. Tunisia 0

4. Algeria 0

Grupa C (Porec/Croaţia)

Austria - Qatar 28-26

Kuweit - Franţa 19-43

Clasament:

1. Franţa 4 puncte

2. Austria 4

3. Qatar 0

4. Kuweit 0

Grupa F (Oslo/Norvegia)

Suedia - Japonia 39-21

Spania - Chile 31-22

Clasament:

1. Suedia 2 puncte

2. Spania 2

3. Chile 0

4. Japonia 0

Grupa G (Zagreb/Croaţia)

Islanda - Capul Verde 34-21

Slovenia - Cuba 41-19

Clasament:

1. Slovenia 2 puncte

2. Islanda 2

3. Capul Verde 0

4. Cuba 0

* Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

Dinamo, campioana României, are cinci handbaliști prezenți la Mondial

CS Dinamo Handbal, pagina oficială de Facebook a campioanei și deținătoarei Cupei și Supercupei României, a făcut o radiografie a celor cinci ”dulăi” prezenți în aceste zile la Mondial:

Joi 16 ianuarie

”Campionatul Mondial - Haniel Langaro (Brazilia) și Ali Zein (Egipt) au făcut spectacol la debut!

Patru dintre cei cinci ”Dulăi” participanți la Campionatul Mondial au debutat ieri în competiție.

Dinamoviștii noștri au rămas neînvinși după prima etapă, respectiv două victorii, prima find Egiptul (Ali Zein 5 goluri) care a învins Argentina cu un scor detașat (39-25). Iar Brazilia (Haniel Langaro 8 goluri) a produs marea surpriză din această primă etapă, trecând peste una din favoritele la titlu Norvegia (29-26).

Cehia (Stanislav Kašpárek 2 goluri) și Ungaria (Miklós Rosta în lot) au remizat la debut: Cehia – Elveția 17-17 și Ungaria - Macedonia de Nord 27-27.

Astăzi la ora 21.30 va întra în competiție Haukur Thrastarson, în meciul Islanda - Capul Verde”

Vineri 17 ianuarie

”Haukur Thrastarson începe competiția cu dreptul.

O primă etapă de succes pentru toți dinamoviștii aflați în competiție, Haukur Thrastarson (1 gol) a bifat și el primele 2 puncte cu Islanda, învingând detașat naționala Capului Verde, scor 34-21 (18-8).

În seara asta va începe etapa a doua pentru campionii noștri:

Bahrain - Egipt ora 19:00

Cehia - Polonia ora 19:00

Portugalia - Brazilia ora 19:00

Guineea - Ungaria ora 21:30

Info: Agerpres, CS Dinamo Handbal

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!