OFICIAL Una dintre marile noastre handbaliste și-a anunțat revenirea după aproape 20 de ani de la debutul în Liga Florilor!

Una dintre marile noastre handbaliste și-a anunțat revenirea după aproape 20 de ani de la debutul în Liga Florilor! Handbal

Melinda Geiger, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2015 și la Campionatul European din 2010 și retrasă în 2019, a semnat cu Gloria Bistrița.

Echipa feminină de handbal CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a anunţat, joi, pe pagina sa de Facebook, că a obţinut semnătura interului dreapta Melinda Anamaria Terec (Geiger), la trei ani după ce jucătoare se retrăsese în activitate.

Melinda Geiger (35 ani) a debutat în Liga Naţională de handbal la vârsta de 16 ani, evoluând în carieră la HC Selmont Baia Mare, Ştiinţa HCM Baia Mare, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Thuringer HC, Brest Bretagne Handball şi Siofok KC.

Melinda Geiger, campioană în România și în Germania, s-a retras în 2019

Are în palmares două titluri de campioană naţională (2011, 2014), două Cupe ale României (2013, 2014), dar şi un titlu de campioană a Germaniei (2012).

A fost componentă a loturilor de junioare, tineret şi senioare ale României. A obţinut medalii de bronz la Campionatul Mondial din 2015 şi la Campionatul European din 2010.

În 2019, handbalista şi-a anunţat retragerea din activitate din cauza accidentărilor recurente. (Agerpres)

PRO TV a achiziționat drepturile de difuzare a meciurilor echipelor naționale de handbal și a partidelor din campionat, Cupa României și Supercupă pentru următoarele patru sezoane: 2022 – 2023, 2023 – 2024, 2024 – 2025 și 2025 – 2026.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!