GALERIE FOTO Una dintre marile portărițe de handbal ale României a fost cooptată în cadrul CSM București!

Una dintre marile portărițe de handbal ale României a fost cooptată în cadrul CSM București! Handbal

Medaliată cu bronz la CM 2015, ea a jucat până la 42 de ani și acum este antrenoare de junioare la clubul bucureștean. 

Ionica Munteanu este antrenoare la grupele de junioare și la echipa secundă a clubului din subordinea PMB. Cu o carieră de peste 32 de ani, aceasta s-a retras din activitate în 2022, la 42 de ani, și a fost cooptată în cadrul CSM București acum două luni de zile. Longeviva sportivă și-a depășit tracul în fața microfoanelor și aparatelor foto și a acordat un interviu pentru Sport.ro, la finalul meciului dintre CSM București DivA și CS Rapid DivA, unde le-a coordonat pe internaționalele de junioare Ioana Niță și Daria Uhrec.

"Sunt în această meserie de doar două luni și încă mă acomodez cu noul statut"

"Sinceră să fiu, mă bucur foarte mult că am revenit în teren, sub alt aspect, nu ca jucătoare. Mi-am dorit tot timpul să le ofer celor tinere din experiența mea, acumulată în atâția ani de carieră. Mă bucur tare mult, e o provocare pentru mine. Am încredere că lucrurile vor merge în direcția pe care mi-o doresc eu. Sunt în această meserie de doar două luni și încă mă acomodez cu noul statut. Fizic mă simt ca și înainte. Și ca jucătoare, și ca antrenoare, există o presiune. Ca jucătoare îți dorești foarte mult să câștigi fiecare meci, e un consum mai mare fizic, pentru că te antrenezi mai mult. Ca antrenoare lucrezi mai mult mental, deși trebuie să te menții într-o formă fizică bună. 

  • Una Dintre Marile Portarite De Handbal Ale Romaniei A Fost Cooptata In Cadrul Csm Bucuresti

"Când iubești ceea ce faci, îți este greu să te desprinzi de acel lucru"

Am jucat până la 42 de ani. Cred că longevitatea în carieră ține de corpul fiecăruia, cât de mult rezistă. Când iubești ceea ce faci, îți este greu să te desprinzi de acel lucru. Nu știu dacă se mai putea, dar vine un moment când îți spui 'gata, până aici!'. Îți spun corpul și mintea că acela e momentul. Cam așa am simțit și eu, că trebuie să o iau pe un alt drum. Nici corpul nu mai răspundea la efort la fel ca la 20 sau 30 de ani. Și psihic, după 32 de ani de sport de performanță și de înaltă performanță, se ajunsese la o saturație. Pur și simplu am simțit că îmi ajunge.

Pot spune că CSM București m-a ales pe mine, am primit o propunere din partea lor să vin aici și să lucrez cu grupele de junioare 1 și junioare 2. Am acceptat cu mare drag, e ceea ce-mi doresc. Sunt campioanele de anul trecut la ambele categorii de vârstă, e o adevărată provocare pentru mine să continuăm pe același drum. Echipa sare în ochi la CSM, și la junioare, și la echipa secundă. Avem echipe foarte bune, depinde apoi de jucătoare să facă saltul către prima echipă sau către Liga Națională. Cred că fiecare dintre ele poate ajunge la un nivel înalt. Faptul că se află aici și sunt campioane naționale, arată că au valoare foarte bună.   

"Îmi doresc să ajung o antrenoare de top, dar trebuie să am răbdare" 

Planurile de viitor? Ca toată lumea, să ajung cât mai sus. Ca sportivă mi-am dorit să fiu la cel mai înalt nivel, ca antrenoare îmi doresc același lucru. Dar vreau să o iau pas cu pas, să nu sar etape. Ca jucătoare m-am format în ani de zile, ca antrenoare e tot un proces de câțiva ani. E un proces de formare de lungă durată și trebuie să am răbdare. Normal, îmi doresc să ajung în top", a declarat Ionica Munteanu pentru Sport.ro. 

A avut o carieră fabuloasă la senioare de peste două decenii

Ionica Munteanu (44 de ani) a evoluat ca portar la CSȘ 6 București (1990-1997 / junioare), RATB București (1997-1998), Universitatea Cluj-Napoca (1998-2002, 2012, 2013, 2016-2019), Le Havre ACH (2002-2004 / Franța), Randers HK (2004 / Danemarca), HC Leipzig (2005 / Germania), Rulmentul Brașov (2005-2009), Union Mios Biganos (2010 / Franța), HC Oțelul Galați (2011), SCM Craiova (2012, 2013-2015), HCM Baia Mare (2015-2016), Dacia Mioveni (2019-2020), Crișul Chișineu-Criș (2020) și CS Minaur Baia Mare (2021-2022).

Ea are 23 de meciuri pentru naționala de tineret (1997-1999) și 37 de selecții pentru reprezentativa de senioare (2004-2016), cucerind cu România bronzul la CM 2015 (senioare), aurul la CM 1998 și CM 1999 (tineret), plus aurul (2002) și argintul (2000) la Campionatul Mondial Universitar.

În palmaresul său se mai regăsesc Cupa Cupelor (2008), Cupa Challenge (2006), bronzul în Liga Europeană (2021), un sfert de finală în Champions League (2016), semifinale în Cupa EHF (2005, 2009), titlul de campioană (2006) și vicecampioană (2007, 2008, 2009, 2012, 2016, 2021) în România, trofeul Cupa României (2006 / + alte două finale, în 2007 și 2011), Supercupa României (2015) și locul al treilea în Campionatul Franței (2004).

La nivel individual, a fost numită cel mai bun portar din Campionatul Franței de handbal feminin (2003-2004), cel mai bun portar de la Campionatul European de Handbal Feminin pentru Tineret (1998) și jucătoarea Supercupei României la handbal feminin (2014-2015).  

Text și foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!